La noi, ca şi aiurea, fac ravagii de la o vreme discuţiile despre felul în care trebuie trataţi marii scriitori care au un trecut „pătat”.

În Franţa, e un întreg scandal, cu păreri pro şi contra, legat de propunerea, ulterior retrasă, de a-l include pe Louis-Ferdinand Céline pe lista comemorărilor naţionale (Recueil des célébrations nationales) de anul acesta. Motivul retragerii de către ministrul culturii a propunerii a fost urmarea unui protest care avea în vedere antisemitismul notoriu al romancierului. Pentru păcate de tinereţe asemănătoare, Mircea Eliade şi Emil Cioran n-au fost acceptaţi pe lista aniversărilor UNESCO. Recent, dezvăluirea de către CNSAS a colaborării cu Securitatea a prozatorului Ioan Groşan a făcut să curgă multă cerneală pe aceeaşi temă: îl iertăm, cum susţin unii, pe motivul că e un scriitor important, sau îl tratăm ca pe orice turnător. Tot recent, la moartea lui Adrian Păunescu, lumea literară românească s-a împărţit în tabere opuse: de o parte, aceia care, considerându-l un mare poet, ba chiar poet naţional, au găsit că e normal să închidem ochii asupra faptului că Păunescu s-a ilustrat ca un veritabil poet de curte, întreţinând în versuri encomiastice cultul personalităţii lui Ceauşescu, de altă parte, aceia care au privit elogiul funebru ca pe o inadmisibilă apologie a comunismului.

Înainte de a-mi spune părerea, aş vrea să fac o distincţie de principiu. Răspunzând întrebărilor unui ziarist, Marine Le Pen, noua lideră a Frontului Naţional, un partid de extremă dreaptă binecunoscut pentru negaţionismul fostului său şef, a afirmat că interzicerea celebrării lui Céline în Franţa este „absurdă". Nu doar că e vorba de un mare scriitor, a precizat Marine Le Pen, dar şi pentru că măsura ar fi una de cenzură şi ne putem aştepta, dacă mergem pe aceeaşi cale, la scoaterea de pe piaţă a cărţilor acestuia. Una e una şi alta e alta: a-l t