Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Război la Timişoara!

Publicat in Jurnalul, miercuri 4 mai 2011 ·

Ianis Zicu (dreapta) şi compania nu mai suportă tratamentul la care îi supun conducătorii clubului / Foto: Adrian Piclisan / Gazeta Sporturilor/Intact Images Chiar dacă FC Timişoara a ajuns în fruntea clasamentului, atmosfera în cadrul grupării de pe Bega este ex­trem de tensionată. Cu puţin mai mult de 48 de ore până la startul partidei din deplasare cu FC Vaslui, o ade­vă­ra­tă finală în bătălia pentru titlu, ju­că­torii lui Duşan Uhrin jr. au lansat un atac virulent la adresa şefilor lor, nemulţumiţi de atitudinea acestora.

„Ştim că ne aflăm într-o conjunctură economică nefericită, înţelegem că sunt probleme peste tot, am avut răb­da­re chiar şi trei luni de întârziere sa­l­arială, situaţie în care ne aflăm şi acum. Cu toate astea, am pus obiectivele sportive pe primul loc. Nu am avut nici o obiecţie legată de un regu­la­ment de ordine interioară impus, nu discutat. Ceea ce nu vom înţelege şi nu vom înţelege niciodată sunt atacurile, criticile, miniciunile şi uneori chiar jignirile care nu au nici o le­gă­tură cu fotbalul, indiferent de rezul­ta­­tele avute. Nu s-a ţinut cont că avem familii, trăiri, sentimente, că sun­tem oameni. Noi, jucătorii, nu am periclitat obiectivele sportive prin adoptarea unor măsuri de pe poziţii de forţă, chiar dacă de multe ori ne-am gândit la asta”, se arată într-un co­municat remis ieri şi semnat de ma­joritatea componenţilor lotului echi­pei timişorene.

„Cred că este vor­ba despre ce s-a scris în presă că anu­miţi jucători ies în cluburi şi că au o viaţă extrasportivă dezordonată. Este adevărat că jucătorii au încercat mereu să stea în obiectiv. Eu am spus doar că Zicu are câteva kilograme în plus, nu am jignit nici un jucător. Sunt reale aceste întârzieri, dar luna asta vom achita tot”, a replicat, prin intermediul gsp.ro, patronul Timişoarei, Marian Iancu.

Ianis Zicu (dreapta) şi compania nu mai suportă tratam

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 44 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 29 minute
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 44 minute
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 53 minute
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 59 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Irina Begu e în turul doi la Roma » Victorie după meci întins pe două zile

Gazeta Sporturilor acum 11 minute
Irina Begu (33 de ani, 161 WTA) s-a calificat în turul 2 al turneului de la Roma după ce a trecut de Rebeka Masarova (24 de ani, 104 WTA), din Spania, scor 5-7, 6-3, 6-4.

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 3 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°