Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costi Ioniţă: Amintiri cu ciocolate chinezeşti şi gustul sărat al mării

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 15 mai 2010 ·

Constanţa este susţinut, în campania "Oraşul de vis", de Costi Ioniţă. Născut în 1978 la Constanţa, fostul absolvent al Facultăţii de medicină, cu specializarea stomatologie, a ales o carieră muzicală. Sursa: Libertatea

Fan al lui Elvis Presleyşi Pheonix, a trăit în anii adolescenţei sub influenţa muzicii rock, iar în liceu a făcut parte dintr-o trupă rock, Agartha. În 1998, la Mamaia, s-a cunoscut cu Mihai Trăistariu, iar împreună cu alţi doi colegi, soprana Laura Mihăila şi Dorin Topala, a format trupa Valahia. Laura a părăsit formaţia, iar în 1999 Valahia a lansat primul hit, "Banii şi fetele". În paralel, a format alte trupe renumite în peisajul românesc de la începutul anilor 2000, Exotic, L.A, Elegance.

A descoperit-o pe Celia, cunoscută mai ales cu melodia "Şoapte". În 2008, Costi Ioniţă a format prima trupă feminină de rock din Europa de Est,"Blaxy Girls", iar în 2009 a descoperit-o pe Dya, o tânără de numai 14 ani, despre care spune că are mari perspective pe piaţa muzicală internaţională.

Recent, a câştigat premiul "Planeta Awards 2009", pentru cel mai bun producător muzical din Europa de Est.

Campania "Oraşul de vis" a fost susţinută de celebrităţi sportive, primari şi vedete care provin din cele 15 oraşe participante în competiţia lansată de evz.ro. Până în acest moment, din lumea showbizului autohton s-au alăturat proiectului "Oraşul de vis": Adi Despot (Arad), Monica Columbeanu (Bacău), Victor Socaciu(Braşov), Nicu Alifantis (Brăila) şi Florin Piersic (Cluj-Napoca).

Evz: Cum a fost copilăria în oraşul Constanţa?

Costi Ioniţă: Am să mă întorc puţin în timp şi am să rememorez pentru voi acele vremuri. În primul rând, am fost binecuvântaţi cu marea, asta pentru noi fiind principala atracţie, dar nu eram pretenţioşi, copii fiind, şi înlocuiam marea cu orice baltă de pe stradă, atunci când era vorba de joacă. Eram privile

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 42 minute
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 26 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 17 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 16 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum 58 minute
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 3 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum 2 ore
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°