Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tulcea: Se circulă din nou pe strada Prislav spre Gelco

Publicat in Adevarul, marți 30 noiembrie 2010 ·

Circulaţia spre zona industrială a fost reluată pe strada Prislav cu aproximativ şase luni mai devreme .Astfel, ocolirea zonei aflată în reabilitare pe strada Digului nu va mai fi necesară, evitându-se astfel alte evenimente neplăcute

Autobuzele cu muncitori nu mai sunt nevoite să circule pe digul blestemat sau pe varianta de avarie pusă la dispoziţie ca rută alternativă de Primărie.

„Şi drumul ocolitor prin zona Zaghen poate fi folosit pentru traficul greu însă am grăbit reabilitarea străzii Prislav pentru autobuzele cu muncitori, pentru că vine iarna şi se va circula mai greu pe cealaltă rută. Acum se poate circula în condiţii bune.Din păcate sunt unii care circulă tot pe dig, dar o fac pe propria lor răspundere“ spne viceprimarul George Blejan.

Drumul de acces spre zona industrială est, respectiv bucata din strada Prislav dintre sensul giratoriu şi zona Gelco a fost finalizat provizoriu, spune şi şeful de şantier, reprezentantul firmei Glacial Prod.

„Vă rog să ţineţi cont de faptul că, conform proiectului drumul pe Prislav ar fi trebuit finalizat abia anul viitor în luna august. Cei de la Deltacons, care se ocupă de parte edilitară, lucrările de apă-canal, au finalizat la rândul lor mai repede lucrările şi noi am venit cu partea de dum, conform contractului de asociere.Toate acestea la solicitarea Primăriei, pentru ca bucata de opt sute de metri până la Gelco să poată fi folosită în această iarnă.Acum drumul este pietruit, iar după iarnă vom asfalta“ a declarat Dorin Onofrei, şef de şantier.

Oamenii sunt mulţumiţi

Deja pe drumul redeschis se circulă din plin, toate autobuzele cu muncitori renunţând la celelalte rute.

„Ştiu că femeile povesteau că tremurau de câte ori treceau prin zona accidentului de pe dig, chiar şi pe jos când treceau le era teamă. Şi acum lumea îşi face cruci când trece pe acolo, cu heirup, cu presiuni,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 6 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 7 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 8 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 7 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 11 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 7 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°