Un congressman republican a înaintat o propunere care ar funcţiona ca un embargo legislativ în Texas: chiar dacă membrii Congresului votează noua lege a armelor, ea nu va putea fi aplicată în acest stat, iar orice oficial care încearcă să o aplice va fi arestat pe loc.
Proiectul legislativ al parlamentarului texan se numeşte Legea pentru Protecţia Armelor de Foc şi ar anula practic orice lege votată în Congres sau promulgată de preşedintele Barack Obama prin asumarea răspunderii.
Administraţia Obama a anunţat că a identificat 19 măsuri executive prin care preşedintele poate promulga unilateral noua legislaţie privind regimul armelor, chiar dacă negocierile din Congres nu vor ajunge la un consens. Republicanii au reacţionat imediat şi au spus că în cazul în care Obama aplică unilateral legea, vor demara procedura de suspendare a preşedintelui american.
Texas este al doilea stat american care iniţiază un proiect pentru a scăpa de noul regim al armelor de foc. Săptămâna trecută, şi parlamentarii din Wyoming au trimis în dezbatere o astfel de propunere de lege.
Steve Toth, senatorul texan care a iniţiat proiectul, a anunţat că acesta include de asemenea o prevedere conform căreia orice agent guvernamental sau oficial federal care încearcă să aplice această lege în Texas să fie urmărit penal.
Dacă un oficial federal vine în statul Texas pentru a pune în aplicare această lege, acea persoană va fi pasibilă de urmărire penală.
Steve Toth, senator republican din Texas
Sancţiunile pentru astfel de oficiali pot ajunge până la cinci aniîn închisoare şi amenzi de până la 50.000 de dolari.
Toth îşi va trimite proiectul legislativ pentru a fi votat de parlamentarii texani după ce se va consulta cu Greg Abbott, procurorul general al statului şi cunoscut republican. Abbott a jurat deja că va