Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buda din fundul curții și nevoile românilor în secolul XXI

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 29 septembrie 2013 ·

Se spune că WC-ul din oltenesc e format din două bețe. Unul de care te ții când stai cu nădragii în vine sau poalele suflecate și al doilea cu care dai după câini. Aproape jumătate din români își fac, încă, nevoile în fundul curții! ADĂUGIRE

Când tataia s-a apucat, într-o luni dimineața, să sape la latrina cea nouă avea două gânduri în cap: unul – să fie suficient de adâncă și doi – să fie suficient de aproape, dar suficient de departe. Era imediat după război, oamenii reconstruiau. Unii puneau țigle pe acoperiș, alții săpau puțuri. Tataie își făcea veceu... Era la zece ani distanță de momentul când unul dintre fii va cumpăra, vezi delapida, două suluri mari de aluminiu cu care au învelit casa și-apoi au vopsit-o în negru. Vezi Doamne s-ar fi văzut din elicopter și părea suspect, într-o mare de roșu, să dai de o oglindă fermecată. Nu și latrina lui tataia. Latrina moșului, cum se vede în următoarele, a ajuns să fie atât de mică încât nepoților și strănepoților le va veni, uneori, greu să o găsească prin curte.

W și C!

Tataia se născuse mititel, crescuse mititel și rămăsese mititel de statură. Om vioi și tare fudul la vorbă i-a băgat domol în aia a mă-sii pe comuniști, când au venit cu colectivizarea, și-apoi s-a înscris în partid. Negustorul și-a făcut negoțul cu unii, putea acum să și-l facă și cu ceilalți. La oraș avea și mașină, un Ford de-acela de care avea și Regele. L-a dichisit până la moarte într-un garaj cu lacăt mare, gros și bine ferit de curioși. I l-a dat în vreo două filme și lui Sergiu Nicolaescu. Sătenii vorbeau că pe bani frumoși.

Tataia nu se ofusca de vorba lumii. Nici lumea nu se ofusca de vorba lui. Era o perfectă armonie. Vechea latrină era impropriu numită așa. De fapt era o zonă după nuc, de unde începea grădina, țintită grijuliu de oamenii casei. Vara era cald, iarna era răcoare. Mai greu era când ploua sau n

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum o ora
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 6 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 12 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 5 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 4 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 9 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°