Există doi fotografi pe care-i iubesc dincolo de orice logică, dincolo de orice teorie: Jacques-Henri Lartigue şi Henri Cartier-Bresson. Primul, poet discret al poznelor elegante, al "anilor nebuni" şi al - fireşte - lejerităţii clipei, se plimba deja cu aparatul său prin înalta societate atunci cînd cel de-al doilea abia făcea primii paşi. În lumea sa miraculoasă, doamne în rochii lungi se dădeau pe balustradă, cîini de vînătoare zburau peste pîrîuri şi domni cu joben încercau să ridice zmee... Franţa lui J.-H. L. miroase a patchouli şi flori de cîmp, este brăzdată de limuzine Hispano-Suiza conduse de doamne cu cască de şofer şi se termină undeva, în apropierea marilor oraşe, o dată cu primele siluete proletare. Acolo unde Franţa lui H.C.-B. abia începe...
Retrospectiva celor 155 de fotografii făcute de Cartier-Bresson timp de aproape o jumătate de secol (de la începutul anilor '30 şi pînă în 1975) dă o imagine completă a talentului acestui imens artist (născut în 1908). Deşi evită facilitatea dispunerii imaginilor în ordine cronologică, optînd pentru ordonarea lor mai degrabă "tematică", expoziţia reuşeşte să oglindească fidel traseul lui H.C.-B. de la experiment la fotojurnalism. Un traseu care, în ciuda împărţirii pedante între o "primă perioadă", antebelică (influenţată de suprarealism) şi o "a doua", postbelică (marcată de Istorie), este, de fapt, unul fără sincope majore la nivelul imaginii, fiind caracterizat de aceeaşi disponibilitate emoţionată faţă de "darurile hazardului" (el spunea: "Marile fotografii sînt un dar pe care ni-l face hazardul"). Atît în fotografiile de pînă în 1947 (cînd H.C.-B. a înfiinţat, împreună cu prietenul Robert Capa, agenţia Magnum), cît şi în cele de după, ideea "momentului decisiv" străbate peisajele şi portretele. Cartier-Bresson a dezvoltat-o abia în 1952, într-o prefaţă a albumului de instantanee Images à la sauv