Au dispărut copiii-minune din sport, iar Shiffrin e excepţia. Totul e prea dur şi prea fizic acum.
Să ne uităm un pic la ea. Mîinile înmănuşate strîng frumosul, fragilul Glob de Cristal. Atît de tare încît mijlocul zvelt al trofeului aproape că scrîşneşte. Fata îl domoleşte depunînd un sărut pe suprafaţa tare şi rece. Ochii albaştri s-au îngustat ca la feline, obrajii roşii de frig completează portretul unei bucurii pure, naturale precum zăpada peste care păşesc picioarele înfăşurate în clăpari. Ea zîmbeşte larg, generos. Să ne mai uităm un pic la ea. Pare că a fugit de la liceu ca să se urce pe schiuri, să dribleze porţile, să cîştige concursuri de Cupă Mondială şi, mai mult, un titlu al lumii la CM de luna trecută. Staţi puţin, staţi puţin! De fapt, acesta e adevărul: fata, Mikaela Shiffrin pe numele ei, americancă, încă e la liceu.
A împlinit 18 ani acum cîteva zile, pe 13 martie, şi şi-a oferit cadou tocmai acel Glob de Cristal care consfinţeşte victoria la slalom după un sezon întreg. E cea mai precoce învingătoare din ultimii aproape 40 de ani. E un fenomen, se poate afirma fără teamă. Dar iată ce spune ea, Mikaela: "E arta mea. E ca un puzzle sau o pictură, sau ca muzica. Cînd schiez, e ca un cîntec, îi aud ritmul în mintea mea. Dintr-o dată, totul capătă fluenţă şi putere şi tot ce pot să fac e să mă simt incredibil de bine. De aici vine bucuria". Dragă Mikaela, eşti sigură că nu vrei să te apuci serios de scris?
De aici însă porneşte o altă discuţie. Cea a dispăruţilor copii-minune din sport. S-au dus de tot vremurile prodigioşilor imberbi şi ale zînelor cu zîmbet de caramea. Aproape că îţi vine să pui pe cutiile de lapte poze cu o Martina Hingis devenind numărul unu mondial la 16 ani şi cîteva luni, cu o Tara Lipinski executînd toe-loop-uri pînă la titlul olimpic la 15 ani, cu un Tom Daley înşurubîndu-se pînă la aurul europea
