În cel mai optimist scenariu, economia SUA va creşte uşor anul viitor. Economia americană se confruntă cu o încetinire de durată, plus pericolul inflaţionist, pe scurt stagflaţie, atenţionează George Soros. Miliardarul George Soros a declarat agenţiei Reuters că eforturile de salvare a băncilor din SUA le poate transforma pe acestea în „zombi“ ce vlăguiesc resursele vitale ale economiei, prelungind perioada de recesiune.
„Nu mă aştept la o relansare în trimestrele trei şi patru din acest an, perioada de declin fiind mai lungă“, consideră Soros, aduăgând că din 2010 este posibil un uşor reviriment economic.
În ultimul trimestru al anului trecut economia SUA s-a contractat cu 6,3%, iar pentru primele trei luni din 2009 analiştii anticipează o scădere cel puţin egală, dacă nu, chiar mai mare.
Însănătoşirea sistemului bancar, care este „practic insolvent“ şi a pieţei imobiliare sunt esenţiale pentru revenirea economiei pe creştere. Fondurile injectate în bănci pentru eliminarea activelor toxice nu sunt suficiente pentru a asigura însă şi recapitalizarea acestora, astfel încât să reia procesul de creditare.
„Am creat premisele pentru ca băncile să supravieţuiască, dar în acest mod ele vor fi o povară pentru economie“ explică Soros, adăugând că instituţiile financiare vor extrage profiturile din economia reală, pentru a-şi asigura propria supravieţuire.
Ucraina riscă să intre în incapacitate de plată
Soros este unul dintre puţinii reprezentanţi ai cercurilor financiare care a anticipat corect dimensiunea crizei financiare. În urmă cu un an, el spunea că pierderile la nivel global pot atinge 1.000 de miliarde de dolari. În luna februarie a acestui an, pierderile înregistrate de băncile din SUA şi Europa depăşeau 700 de miliarde de dolari.
Referindu-se la situaţia din Europa,