Astăzi, satul 2 Mai este cunoscut, măcar din auzite, de toată lumea. În adolescenţa mea, dacă spuneai că te duci în vacanţă acolo, cei mai mulţi îţi cereau explicaţii. Pentru cei care l-au cunoscut abia în anii din urmă, mă simt dator cu o (re)memorare.
Geografia era diferită. Şantierul naval ce-l desparte azi de Mangalia nu exista (construcţia avea să înceapă o dată cu anii '70), nici cele două diguri actuale, aşa că plaja se întindea neîntre-ruptă între cele două localităţi, pe o distanţă ce o străbăteai agale, lăsând valurile să-ţi bată gleznele, în vreo jumătate de oră. O plajă superbă, lată de cam o sută de metri, cu un nisip fin, dar nu prăfos precum cel din Mamaia. Partea dintre sat şi Mangalia era tărâmul nudiştilor, câteva pâlcuri răsfirate cu pudoare la distanţe de zeci de metri. În dreptul satului era ceva mai aglomerată, asta însemnând că aici erau puţin peste o sută de turişti cu totul, în zilele de vârf de sezon („textiliştii", denumiţi astfel, din motive evidente, de adepţii nudismului).
Corturile nu prea se puneau acolo, erau preferate curţile sătenilor, unde, contra unei sume modice, beneficiai de puţinele dotări „sanitare". În partea de sud, spre Vamă, plaja se îngusta, dar era mult mai generoasă decât astăzi. Sub unitatea militară era o bucată bună de plajă, pe care aveau să se mute nudiştii, o dată cu începerea construcţiei şantierului naval. Apoi, mergând spre Vamă, se transforma într‑un şirag de golfuleţe, locul de plajă al împătimiţilor de singurătate.
Casele se întindeau de-a lungul şoselei naţio-nale, cam de unde e azi drumul ce separă satul de şantierul naval şi până la strada ce începe de la Casa Margo. În adâncime existau câteva străzi paralele, denumite simplu „strada întâi", „strada a doua" etc. Dar astea erau complet necunoscute nouă, vilegiaturiştilor, care nu cuceriserăm încă decât strada principală. Şi nici aia to