Aproape jumătate dintre români regretă prăbuşirea regimului comunist, iar un procent şi mai mare consideră că prezentul oferă condiţii de viaţă inferioare celor din 1989.

Datele sociologice, furnizate de un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, sunt perfect indiferente, precum acele seismografelor care înregistrează proporţiile matematice ale dezastrelor tectonice.

Cam aşa am ajuns să ne amintim de epoca dictaturii comuniste: în carnete de CEC, locuinţe repartizate din fondul de stat, invidii motivate egalitarist şi argumente ţinând de industrializare, leu forte şi datorie externă tinzând spre zero. Totul, la kilogram. Angro cu memorii trunchiate în abatorul democraţiei. În sacii de vinil e de găsit tot rumeguşul mistificator al ultimelor două decenii - s-au construit şcoli şi uzine, poduri şi şosele, blocuri şi destine.

Întrebi unul din doi români de libertatea de expresie, îţi dă în cap cu etica socialistă a muncii. Îi spui de Securitate, îţi aduce aminte de siguranţa locului de muncă. Îi baţi obrazul cu partidul, te plesneşte nervos cu scrupulozitatea politrucilor. Încerci să vorbeşti de cenuşiul cotidian, îşi aduce aminte de Stela Popescu şi Alexandru Arşinel.

Ajungi, exasperat, să muţi cu "megalomania lui Nicolae Ceauşescu", te face prost şi-ţi explică flegmatic că a fost un patriot trădat de lacheii din jurul său. Lacheii sunt, de fiecare dată, alţii. Unul din doi români a uitat că, acum două decenii, unul din cinci români avea carnet de membru PCR.

Adevărul e că am refuzat constant în ultimii douăzeci de ani să aflăm preţul plătit pentru rumeguşul cu care nostalgicii îşi ornează astăzi argumentele găunoase. În 2010, unul din doi români continuă să creadă că decontul real al facturii sociale din perioada comunistă a fost achitat integral prin efortul şi competenţa regimului. Si