Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mixul de date la nivel macro ţine investitorii în aşteptare

Publicat in Ziarul Financiar, luni 16 august 2010 ·

Bursa a scăzut nesemnificativ vineri, cu 0,18%, iar în această săptămână indicele general al pieţei BET-C a înregistrat o corecţie de 0,87%, într-o piaţă în care investitorii au fost prudenţi şi au tranzacţionat volume reduse de acţiuni.

Investitorii au reacţionat la ştirile pozitive de pe plan extern şi la creşterile înregistrate de bursele vest-europene şi au introdus ordine de cumpărare la preţuri mai ridicate încă înainte de datele privind PIB-ul României. În a doua parte a şedinţei majoritatea acţiunilor de la BVB au revenit la valori în imediata apropiere a ultimelor cotaţii de joi, după ce pieţele vest-europene au trecut pe scădere.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost efectuate la preţuri în creştere în medie cu 0,22%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,47% peste referinţă. Acţiunile celor cinci SIF-uri au înregistrat variaţii mai vizibile decât media pieţei încă de la deschidere, când au urcat în medie cu 2,5%, în timp ce indicele general al Bursei BET-C a crescut cu 0,5%.

Punctul maxim de creştere al indicelui BET-FI a fost atins în jurul orei 11:00, când titlurile SIF-urilor aveau preţuri în medie cu 3,64% peste referinţă. La acel moment indicele general al Bursei avansa cu 0,8%.

Ulteriror, ascensiunea cotaţiilor titlurilor SIF s-a temperat uşor, iar ultimele tranzacţii au fost realizate la preţuri în creştere cu 1,69%.

Astfel, indicele extins al Bursei BET-XT, care reflectă traiectoria celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv SIF-urile, a avansat cu 0,49%.

Investitorii au fost prudenţi la tranzacţionare, realizând operaţiuni de numai 10,9 mil. lei, sumă cu puţin sub rulajul de joi, de 11,4 mil. lei (2,6 mil. euro).

Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost cele ale SIF Oltenia (SIF2), care au urcat cu 2,2% pe un rulaj de num

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 34 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°