M uncim în zadar, domnilor! Din ce scriu colaboratorii noştri mai jos rezultă că s-au format deja tradiţii manageriale din care nu poate ieşi decît muncă multă plătită prost, muncă de mîntuială plătită prost sau muncă inutilă plătită prost. Foarte rar apare şansa unei munci eficiente plătite binişor, iar asemenea situaţii nu ţin prea mult, împiedicîndu-se pînă la urmă de celelalte sisteme "tradiţionale" care sînt menţinute cu toată invidia şi prin toate mijloacele concurenţei neloiale (adeseori susţinute şi politic). Atunci chiar şi construirea unui sistem corect apare ca zadarnică. O lege a lui Murphy spune că dacă une experiment iese perfect, sigur vei descoperi că ai greşit pe undeva. Dacă munceşti cu spor, cu plăcere şi cîştigi şi bani, ceva nu e în regulă. În orice caz, sînt toate şansele să apară cineva care să-ţi spună că nu faci bine ceea ce faci şi să încerce să strice totul. Zădărnicia nu pare să fie doar un simplu blestem local. Ea e chiar bine încurajată şi folosită de foarte puţinii indivizi care prosperă de pe urma înţelegerii profunde a spiritului general. Se întîmplă în mai toate domeniile, în politică şi în economie, în justiţie şi în învăţămînt, în construcţii şi în servicii, în presă şi mai puţin în fotbal, în viaţa de zi cu zi şi în viaţa revistelor. Tot ceea ce se construieşte ziua, se dărîmă noaptea. Nimic nu rezistă, nici măcar spiritele

conservatoare. E totuşi o ştiinţă să-ţi faci mereu de lucru. Să înalţi şi apoi să demolezi. Sau, mai bine zis, să înalţi şi să te duci apoi să demolezi ce a făcut vecinul, în timp ce el demolează ce-ai făcut tu. Stan şi Bran au secvenţe bine ştiute de acest fel. Numai că dacă la ei toată lumea rămînea păgubită, la noi cineva totuşi cîştigă. Ce-i drept, un cîştig nemeritat care, ca orice asemenea agoniseală rapidă pe seama altora, se poate duce pe apa sîmbetei la fel de repede cum a venit. Fiindcă de m