Dacă lista dorinţelor pentru anul 2013 este, pentru unii, o înşiruire de obiective pe care şi-au propus să le atingă în viaţa profesională, alţii preferă să se reorienteze, iar unul dintre principalii factori care determină atractivitatea unui loc de muncă este nivelul de stres.
CareerCast a publicat lista anuală a celor mai puţin stresante locuri de muncă pentru anul 2013, la fel ca şi pe cea a celor mai presante dintre acestea.
Aşadar, ce face un loc de muncă mai puţin stresant?
“Dacă priveşti lista, ideea este că tot ce vezi acolo sunt locuri de muncă în cadrul cărora oamenii îşi controlează ziua – lucrând pe cât de rapid simt că e nevoie pentru a fi eficienţi”, spune Tony Lee, publisher la CareerCast.com.
“Nu ai pe cineva care îţi respire în ceafă. Nu există niciun risc din punct de vedere fizic şi nimeni nu depinde de tine ca să trăiască mai mult!”, continuă el. “Sunt activităţi care îţi menţin tensiunea arterială la un nivel scăzut”, conchide Lee.
Mai mult, nivelul de satisfacţie este unul ridicat, iar reacţiile pozitive sunt numeroase, spune Lee, citat de Huffington Post. Cu toate acestea, există şi aspecte mai puţin plăcute, precum salariile mici pe care cei mai puţin stresaţi lucrători le primesc.
Potrivit topului, poziţia de tehnician într-un laborator medical are drept principală sarcină manevrarea analizelor de laborator şi a informaţiilor rezultate din analiza acestor mostre. Din cauza faptului că este foarte important ca aceste analize să fie făcute corect, nu există deadline-uri imposibile.
“Li se oferă ocazia să îşi îndeplinească sarcinile în ritmul propriu, deoarece este foarte important să le ducă la îndeplinire aşa cum trebuie”, spune Lee.
“Bijutierii lucrează adesea pe cont propriu, într-un mediu unde li se oferă multă flexibilitate”, afirmă Lee. “Pentru că beneficiază de expertiză, li se oferă