Judecătoarea Guinness Syeda Subasi - Gemici (foto stânga), aflată la Bucureşti pentru a valida un nou record - o scrisoare de dragoste, compusă de Dragobete în Centrul istoric -, a acordat un interviu agenţiei Mediafax, prilej de a aminti cele mai importante, dar şi inedite recorduri ale României.
Prima notă de zece la gimnastică - Nadia Comăneci, cea mai sângeroasă criminală - Elizabeth Bathory, dar şi recorduri legate de lumea modernă, precum cea mai mică bancnotă şi persoana care a primit cele mai multe scrisori din lume, au pus numele României în Cartea Recordurilor Guinness.
Recent, de Dragobete, România a realizat un nou record - scrisoarea de dragoste cu cei mai mulţi semnatari - validat de judecătoarea Syeda Subasi - Gemici.
Vineri, Syeda Subasi - Gemici stă într-un cort mic, pe Lipscani, în centrul istoric al Bucureştiului. În jurul ei se învârt domnişoare îmbrăcate în rochii cu garofiţe integrate în stofă, cu pălării imense, un domn în parpalac pe picioroange, un aviator cu aripi de fluture căruia îi lipseşte avionul cu elice, curioşi de toate felurile şi oameni care îşi scriu mesajele de iubire pe un panou. Femeia, care este judecător Guinness World Records, are în vizor fix panoul care stârneşte amuzamentul şi romantismul din trecători. "Transmite-le că, dacă nu îşi scriu numele, îi descalific", spune aceasta celor două ajutoare ale sale.
Chiar şi în timpul interviului acordat Mediafax, Syeda Subasi - Gemici insistă să fie cu ochii pe oamenii care se distrează şi îşi cere scuze că stă în dreptul celor care vor să îşi facă fotografii băgându-şi capetele în decupajele celui mai celebru cuplu românesc: Ion şi Măria. Ion este mai scund decât Măria şi are cizme de gumă, numai bune pentru zăpada care a căpătat consistenţa zahărului muiat în apă, şi Măria poartă broboadă verde, cum numai bine îi stă unui cap al familiei.
Syeda