Soţia lui Constantin Frăţilă, pacientul din ambulanţă mort în accident, se află pe patul de spital din Motru, având câteva coaste rupte şi o rană la picior.
Directorul comercial al Complexului Energetic Turceni, Ionel Manţog, a revenit în Târgu-Jiu, după ce în urmă cu câteva zile a fost eliberat din Spitalul Militar Bucureşti. Acesta a fost implicat, în urmă cu o săptămână şi jumătate, într-un teribil accident de circulaţie, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte patru au fost rănite.
„A fost un accident nefericit“
Conform poliţiei, vinovat de producerea accidentului se face Ionel Manţog, care s-a angajat într-o depăşire neregulamentară şi a lovit ambulanţa care se deplasa cu semnalele luminoase în funcţiune. Ionel Manţog a făcut primele declaraţii după accident. „A fost un accident nefericit şi nu îmi amintesc decât că mă duceam spre Motru, mai exact spre Jilţ, pe traseul dintre Târgu-Jiu şi serviciu. Nu-mi amintesc exact ce s-a întâmplat atunci“, spune Manţog. El spune că vrea să uite ce s-a întâmplat şi că încă nu este refăcut complet. „Încă mai am ceva probleme şi urmez un tratament. Am revenit la Târgu-Jiu dar o să mai merg la Bucureşti, pentru investigaţii medicale. Nu mă mai interesează şi vreau să depăşesc acest moment“, declară acesta..
Accidentul a avut loc pe DN 67, în comuna Câlnic. Ionel Manţog, aflat la volanul unui BMW, a intrat într-o depăşire nepermisă, iar maşina s-a izbit frontal de o ambulanţă, care s-a răsturnat într-un şanţ. Pacientul din ambulanţă a murit, iar asistentul medical a fost grav rănit şi este internat într-un spital din Bucureşti. Procurorii îl anchetează pe Manţog pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.