Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva spontana la Spitalul de Recuperare

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 14 iulie 2000 ·

•Medicii si infirmierele cer respectarea Ordonantei 24 •Angajatii spitalului doresc si demisia directorului Cristian Popescu, acuzandu-l ca nu este un bun manager

Ieri dimineata, in jurul orei 8.30, in fata triajului Spitalului Clinic de Recuperare s-a declansat o greva spontana, salariatii institutiei fiind nemultumiti de nerespectarea Ordonantei 24, acuzand totodata pe directorul

Cristian Popescu ca nu s-a dovedit a fi un bun manager. "Nu am primit nici un leu din ce ni se cuvine. Ca urmare, ne-am adunat pentru a ne revendica drepturile", a declarat C. Apetroaie, una dintre zecile de infirmiere aflate in fata triajului. "Tot ni se spune ca nu sunt bani la CASS, cu toate ca Ordonanta 24 trebuia sa intre in vigoare de mai mult timp. Daca nu sunt bani, atunci de ce s-a mai luat aceasta masura? Dormea Isarescu cand a semnat ordonanta? Este bataie de joc", a mai adaugat infirmiera. La fel de revoltata s-a dovedit a fi si Maria Stanciu: "Cei care suntem aici nu vom accepta nici un procent din cele 40% pe care am auzit ca ni le vor da. Noi nu intindem mana si nu cersim de la nimeni, cerem doar ce ni se cuvine". In mijlocul protestatarilor s-a aflat, pe toata durata grevei, dr. Cezar Berea, reprezentantul cadrelor medicale. "Cei din conducerea spitalului ar trebui sa ne reprezinte, sa faca tot posibilul ca ordonanta sa fie respectata", a mentionat Cezar Berea.

In cursul protestului, salariatii au cerut si demisia actualului director, Cristian Popescu, declarand ca nu stie sa gospodareasca spitalul si ca nu este un bun manager. In replica, seful institutiei a precizat ca "daca CASS nu are bani, noi nu avem ce face. Statele de plata sunt facute conform ordonantei, dar ne lovim de faptul ca CASS nu are bani pentru fondul acoperitor. Referitor la greva, angajatii trebuie sa intre intr-o forma legala de protest, pentru ca nu noi suntem cei care o

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto - VIDEO

News.ro acum 14 minute
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

1 iunie - Ziua mondială a părinților

Ziua Constanta acum 30 minute
Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu scopul de a sublinia importanţa pe care o au părinţii pentru creşterea şi educaţia copiilor. Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu

Rețeaua de socializare X va transmite în direct interviuri cu Trump și Kennedy Jr.

HotNews acum 7 minute
Rețeaua de socializare X (fostul Twitter) va transmite în direct pe platforma sa interviuri cu Donald Trump și candidatul independent Robert Kennedy Jr., în cadrul unui eveniment exclusiv organizat împreună cu canalul de știri NewsNation, anunță AFP

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum 14 minute
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum 18 minute
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Primul vaccin împotriva infecţiei cu virusul Chikungunya, aproape de autorizare în UE

News.ro acum o ora
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat pentru autorizare de punere pe piaţa Uniunii Europene primul vaccin preventiv împotriva febrei cauzate de virusul Chikungunya, potrivit datelor publicate vineri de instituţie. Chikungunya (denumi

Se deschide circulaţia pe Transalpina / Restricţii de tonaj / Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 - 18:00

News.ro acum 4 ore
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, că circulaţia pe Transalpina se deschide sâmbătă, dar sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 - 18:00. ”Se redeschide circulaţia pe Transalpina de pe data

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum 46 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

VIDEO Visul fanilor, împlinit la palatul regal: Membrii ABBA s-au reunit pentru a primi una dintre cele mai înalte distincţii din Suedia

HotNews acum 29 minute
Cei patru membri ai emblematicului grup pop suedez ABBA s-au reunit vineri pentru a primi una dintre cele mai importante distincţii ale ţării, „Ordinul Regal Vasa”, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la palatul regal din Stockholm, relatează R

Război în Gaza, ziua 238. Hamas, reacție după planul de încetare a focului prezentat de Biden

Press Alert acum o ora
Hamas a declarat că este gata să se angajeze angajeze „în mod pozitiv și constructiv” cu orice propunere bazată pe o încetare permanentă a focului, după planul prezentat vineri de președintele american Joe Biden, scrie Reuters. Hamas, despre care Bi

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°