Lui Traian Băsescu îi lipseşte o deprindere fără de care un ziarist ar fi dat afară dintr-o redacţie cât ai clipi. ● Ion Cristoiu

Editorialele zilei

● Tudor Octavian:Mai mult decât cel mai mult● Marian Nazat: Metamorfoza preşedintelui● Claudiu Săftoiu:Naşul presei politice ● Gabriela Vrânceanu Firea: Vrăbiuţele lui Băsescu● Dan Dumitrescu:Glina fotbalului are nevoie de gunoieri harnici

După nici patru ani de mandat, Traian Băsescu a fost lovit de sindromul tipic dictatorilor îmbătrâniţi în fruntea unui stat. Sindromul care l-a lovit pe Nicolae Ceauşescu nu după patru ani de şefie (în 1968), ci după 15 ani (în 1980). Cel de a crede că se pricepe la toate. Mai nou, acest sindrom se manifestă cu putere în planul relaţiilor cu presa. Discursul de la Otopeni, cel de la Adunarea Generală a Oraşelor din România şi, mai nou, Comunicatul în legătură cu un articol apărut în Jurnalul Naţional ne dezvăluie un politician care nu se limitează la un drept la replică. Domnia sa găseşte de cuviinţă să ne dea lecţii şi despre cum se face gazetărie. Domnul preşedinte nu e jurnalist de meserie. N-a lucrat nici măcar o oră în presă. N-a scris în viaţa lui nici măcar două rânduri dintr-o notiţă pricăjită pentru un jurnal.

Presa nu e un apanaj al profesioniştilor. La ea pot avea liber acces şi amatorii. Poate că domnul preşedinte s-a decis, la venerabila vârstă de 57 de ani, să facă gazetărie. Se profilează însă în personalitatea preşedintelui trecător (ca toţi ştabii în democraţie) un posibil gazetar, fie el şi debutant? Nici vorbă. Pentru că lui Traian Băsescu îi lipsesc minimele deprinderi cerute de practicarea meseriei de gazetar. Şi când spunem aceasta nu ne referim la gramatică. Lui Traian Băsescu îi lipseşte o deprindere fără de care un ziarist ar fi dat afară dintr-o redacţie cât ai clipi. Deprinderea de a proba cele afirmate. Inte