Melomanii vor putea asculta integral tripticul puccinian, o serie de trei opere scurte, care îi vor purta prin gama emoţiilor extreme, reflectate de cele mai intense drame, până la o spumoasă comedie. Reprezentaţia este cea care va bate practic gongul pentru cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet.
Pregătirile pentru cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet sunt în toi. Sâmbătă seara va fi ridicată cortina pentru ediţia 2013, o ediţie ce stă sub semnul aniversării a 60 de ani de Operă la Braşov. „Pornind de la acest considerent toate evenimentele din cadrul festivalului sunt speciale. Fiecare a fost gândit astfel încât publicul braşovean să beneficieze de actul artistic la cel mai înalt nivel posibil”, a declarat Cecilia Doiciu, director Direcţia Cultură şi Relaţii Externe Primăria Braşov.
„Desfăşurare de forţe” – 35 de solişti într-o singură seară
Începutul Festivalului aduce şi o premieră - publicul braşovean va putea asculta integral, în aceeaşi seară, „Tripticul”, de Puccini, care cuprinde două drame: „Il Tabarro” şi „Suor Angelica”, dar şi o comedie „Gianni Schicchi”. Opera Braşov este una dintre puţinele din ţară unde va fi pus în scenă Tripticul, care a avut premiera în New York, la Metropolitan Opera House, în 14 decembrie 1918.
34 de solişti ai Operei Braşov şi un invitat – Hector Lopez, vor asigura distribuţia celor trei titluri, care vor fi dirijate de un singur maestru, Ciprian Teodoraşcu, de la Opera Naţională Bucureşti. „Pentru orice dirijor, pentru orice teatru, pentru orice colectiv este o misiune dificilă pentru că este o provocare. În primul rând pentru forţa unui teatru, şi anume faptul că există în Opera din Braşov 35 de roluri acoperite şi doar un singur invitat pentru trei titluri dintr-o singură seară, ceea ce este o dovadă de matu