Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cuget Liber Primarii şi locuitorii din zonele afectate de inundaţii se tem că ar putea retrăi tragediile din această vară

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 9 octombrie 2010 ·

După inundaţiile din această vară, primarii şi locuitorii din zonele cele mai afectate sunt îngrijoraţi acum că toamna ar putea veni încărcată cu ploi şi s-ar putea trezi din nou cu apa în case.

Printre localităţile cu zeci de gospodării şi mii de hectare afectate de ploi se numără Hârşova, Ciobanu, Gârliciu şi Oltina. Hârşova are în continuare probleme cu digul din Vadu Oii care a cedat vara aceasta şi a provocat numeroase pagube localnicilor. În luna iulie, digul din Vadu Oii a prezentat infiltraţii puternice astfel încât zeci de persoane au fost evacuate. Primarul oraşului Hârşova, Tudorel Nădrag, a declarat pentru ziarul „Cuget Liber" că Apele Române ar trebui să ia măsuri acum pentru a consolida acest dig şi a preveni alte nenorociri.

„Mor toţi ca şobolanii"

„Trag un semnal de alarmă către autorităţi să ia măsuri drastice în zona Vadu Oii. Suprafaţa digului nu a mai fost refăcută. Dacă se întârzie cu aceste consolidări, cei 415 de locuitori nu au nicio şansă. Mor toţi ca şobolanii. Nivelul Dunării este crescut şi este posibil să mai crească şi să avem şi în această iarnă inundaţii. Dar nu prea se frământă nimeni", a arătat Tudorel Nădrag.

Cu toate acestea, edilul a ţinut să îi mulţumească prefectului Claudiu Palaz pentru că a apreciat efortul şi implicarea administraţiei locale din Hârşova în ajutorarea localităţilor-vecine Ciobanu şi Gârliciu, foarte puternic afectate de inundaţii. Tudorel Nădrag a remarcat faptul că localitatea a primit recent din partea Executivului 150.000 de lei pentru refacerea infrastructurii. „O parte din aceşti bani vor ajunge la 60 de gospodării din Hârşova şi Vadu Oii care vor primi balast şi ciment pentru refacerea şi consolidarea locuinţelor, iar ceilalţi bani îi vom folosi pentru repararea drumurilor din oraş", a completat el.

Totodată, Nădrag a precizat că Hârşova are nevoie de un alt dig de apărare d

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 22 minute
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum o ora
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum o ora
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum o ora
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 11 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Chilianul Nicolas Jarry, adversarul lui Alexander Zverev în finala de la Roma

News.ro acum 14 minute
Chilianul Nicolas Jarry va evolua în prima sa finală de Masters 1000, după ce l-a învins, vineri seară, pe americanul Tommy Paul, în semifinalele turneului de la Roma, scor 6-3, 6-7 [3], 6-3. Chilianul de 28 de ani, favorit 21, s-a impus în faţa ame

Război în Ucraina, ziua 814. Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată

Press Alert acum 54 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește a

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 13 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°