Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REUSITA IN DUBAI - Baimareanul care proiecteaza case si hale industriale pe bani grei, in patria petrolului (VIDEO)

Publicat in eMaramures, miercuri 12 iunie 2013 ·

Vezi

A absolvit liceul in urma cu 44 de ani, insa isi aduce aminte cu drag de colegi, de dascali, si, cu orice ocazie, revine in tara pentru a-i reintalni. Ultima revedere cu acestia a avut loc la finalul saptamanii trecute, atunci cand a fost organizata intalnirea promotiei 1969 a Colegiului National „Gheorghe Sincai” din Baia Mare. Prezent la intalnire, baimareanul Francisc Uglar a rememorat anii de liceu si a relatat despre intorsatura pe care a luat-o viata sa atunci cand a decis sa paraseasca Romania.

Peste 5.000 de kilometri il despart acum pe Francisc Uglar de orasul sau natal, Baia Mare. Cu toate astea, nu a ratat revederea cu fostii sai colegi, aceasta trezindu-i amintiri, dar si multe emotii. „A fost foarte emotionant, eu de altfel sunt un tip foarte emotiv. Mi-am revazut colegii, bineinteles primul soc a fost in sufletul meu si dupa aceea a venit socul unora care s-au schimbat, i-am vazut pe unii, dar trasaturile au ramas aceleasi, cu toate ca au trecut 44 de ani de la liceu. Cu multi dintre ei am pornit din scoala primara, deci a fost un moment foarte emotionant”, a povestit Francisc Uglar.

Acesta le-a povestit colegilor sai cum a ales, in urma cu zeci de ani, sa mearga in Germania, pentru a incerca sa isi faca un rost in viata. De la un post de director, a ajuns la sapa, dar dupa doi ani de greutati, norocul i-a suras. Acum, din postura de inginer, construieste locuinte si hale industriale tocmai in una dintre cele mai bogate tari ale lumii, Emiratele Arabe Unite.

„Am plecat de pe un post de director de service auto de aici, iar in Germania, cam doi ani, am sapat gropi. A fost un soc destul de mare, dupa care am plecat in Canada. Acolo, in doar cateva zile am devenit inginer la o mare companie, SNC Lavalin, unde am lucrat mai multi ani, dupa care mi s-a propus sa incerc sa ma duc sa imi dau experienta de inginer

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 9 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 7 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 9 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 9 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Moda nunților în 2024. Ce nu trebuie lipsească de la cea mai importantă petrecere din viața unui cuplu

Adevarul acum 8 ore
Sezonul nunților a început deja, dar mai există foarte mulți miri care pun la punct ultimele detalii pentru cea mai importantă petrecere din viața de cuplu. Astfel, organizatorii de evenimente vin cu mai multe sfaturi importante pentru tinerii îndră

Spania, Norvegia şi Irlanda intenţionează să recunoască în mod oficial statul Palestina

BusinessMagazin acum 13 ore
Spania, Norvegia şi Irlanda au anunţat că intenţionează să recunoască în mod oficial statul Palestina. Gestul ar putea sprijini cauza palestiniană la nivel mondial, dar care va tensiona relaţiile cu Israelul, relatează CNN.

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 8 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Gabriela Firea: „Echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București / Voi milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie”

G4Media acum 9 ore
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, spune că echipa social-democrată a adus 1 miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București și că va milita pentru atragerea de fonduri nerambursabile și după alegerile din 9 iunie. „C

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

13°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°