Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident Muntenegru. Victimele sunt vizitate de poliţişti care vor să afle cum s-a produs tragedia. S-au donat peste 200 de litri de sânge pentru răniţi

Publicat in Adevarul, miercuri 26 iunie 2013 · ·

Ancheta continuă în cazul accidentului din Muntenegru în care au murit 18 persoane. Doi procurori şi 12 ofiţeri din cadrul Poliţiei Române colaborează cu omologii lor din Muntenegru pentru a desluşi cauzele accidentului. Potrivit presei din Muntenegru, autorităţile au găsit, ieri, „cutia neagră” a autocarului. În ţară, aproape 500 de români au donat miercuri sânge la Institutul Naţional de Trasfuzie Sanguină din Bucureşti.

Potrivit presei din Muntenegru, autorităţile au găsit, ieri, „cutia neagră” a autocarului. „Dispozitivul va fi util în demersul de stabilire a cauzei accidentului, întrucât acolo sunt înscrişi parametrii de funcţionare ai autobuzului în momentul accidentului“, a declarat procurorul Vojislav Grujici, citat de ediţia online a ziarului Vijestima.

O primă ipoteză de lucru înaintată de autorităţile din Muntenegru este aceea că şoferul nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum, având în vedere că podul pe care îl traversa autocarul este unul dintre cele mai periculoase din Europa.

În sprijinul acestei teorii vin şi declaraţiile mai multor supravieţuitori ai tragediei, care susţin că şoferul circula cu o viteză destul de mare, în condiţiile în care limita de viteză pe acel sector de drum era de 40 de km/h.

Şoferul ar fi putut fi orbit la ieşirea din tunel

În plus, întrucât era o zi însorită, anchetatorii nu exclud posibilitatea ca şoferul să fi fost orbit pentru scurt timp de lumina puternică a soarelui la ieşirea din tunel. Aşadar, luând în considerare faptul că la ieşirea din tunel urma o curbă uşoară, precum şi viteza autocarului, autorităţile susţin că e posibil ca acesta să fie motivul pentru care şoferul a pierdut controlul volanului.

La rândul său ambasadorul român în Muntenegru, Mihail Florovici, a înaintat, marţi, ipoteza că autocarul s-ar fi prăbuşit în prăpastie după ce şoferul ar fi încercat să evite mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 7 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 10 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°