Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angela Merkel: Grecia nu ar fi trebuit să fie primită niciodată în zona euro

Publicat in Revista22, miercuri 28 august 2013 ·

Cancelarul german Angela Merkel i-a acuzat pe adversarii social-democraţi, la mai puţin de o lună înainte de alegerile generale, că au făcut eroarea fundamentală de a primi Grecia în zona euro.

Merkel, aflată în fruntea sondajelor de opinie în special datorită faptului că germanii apreciază cum a gestionat criza din zona euro, a afirmat, în timpul unui miting electoral din Rensburg (nordul ţării), că criza datoriilor îşi are originea în erorile constitutive ale euro, spre exemplu Grecia nu ar fi trebuit să fie primită niciodată în uniunea monetară.

Cancelarul a spus că decizia a fost fundamental eronată şi l-a acuzat pe predecesorul său social-democrat Gerhard Schroder că a consimţit în 2001 ca Grecia să intre în zona euro, slăbind stabilitatea monedei unice.

Merkel a atacat SPD pe această temă încă de sâmbătă.

"Cei care au admis Grecia în zona euro nu trebuie să ne spună astăzi că avem probleme cu această ţară", a arătat şeful guvernului de la Berlin.

Criza din zona euro şi eventualele costuri ale contribuabililor germani au intrat abia recent în campania electorală pentru alegerile generale din 22 septembrie, considerată până de curând drept plictisitoare şi fără dezbateri.

Merkel este de departe personalitatea politică preferată a germanilor, cu o cotă de popularitate cu mult peste cea a contracandidatului său social-democrat Peer Steinbruck.

Grecia şi Spania sunt în recesiune şi se confruntă, ca şi Franţa, cu un şomaj galopant, în timp ce Germania, cea mai mare economie europeană, va înregistra în acest an o creştere economică de 0,3%, cu un şomaj de numai 6,8%, potrivit FMI.

Sursa: MEDIAFAX

Cuvinte cheie:grecia, evaziune, statiuni, turism, criza

Cancelarul german Angela Merkel i-a acuzat pe adversarii social-democraţi, la mai puţin de o lună înainte de alegerile generale, că au făcut er

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul de interne iranian: Un elicopter dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele Raisi al Iranului a efectuat o aterizare forţată

News.ro acum 13 minute
Unul dintre elicopterele dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a aterizat forţat şi echipele de salvare sunt în drum spre locul incidentului, a declarat duminică ministrul de Interne al Iranului, Ahmed Vahidi, relate

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum o ora
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 31 minute
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 3 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 21 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Hillary Clinton la Sofia: Egalitatea femeilor rămâne problema nerezolvată a secolului 21

News.ro acum 2 ore
Drepturile femeilor rămân problema nerezolvată a secolului 21, cu o nevoie presantă de a sprijini femeile tinere în obţinerea de educaţie şi abilităţi pentru a-şi realiza potenţialul. Acest sentiment a fost exprimat de Hillary Clinton în cadrul unei

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 4 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Răducanu se retrage din calificările turneului de la Roland Garros

Mediafax acum 34 minute
Turneul calificărilor preliminare este programat să înceapă luni, 20 mai. Pentru că în prezent se află în afara Top 200 mondial, Răducanu s-a înscris iniţial la Grand Slam-ul pe zgură, solicitând prezenţa datorită clasamentului protejat, de pe locul

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°