Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul a trimis ultimii 80 de tineri în armată

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 24 octombrie 2006 ·

Ultimii tineri din Braşov obligaţi să-şi satisfacă stagiul militar se vor încorpora miercuri. 80 de recruţi îşi vor pregăti azi valizele de lemn şi vor lua trenul, pentru că trebuie să se prezinte la apel mâine, la unităţi ale Ministerului Apărării din Bucureşti, Sibiu, Craiova şi Caracal. Aceştia sunt primii soldaţi care nu vor mai aştepta eliberarea scriindu-le scrisori la iubite, pentru că ei sunt cei care şi-au dorit să facă carieră în armată.

Între obligaţie şi preferinţă

Cei 80 de braşoveni au semnat un contract de obligativitate şi vor fi primii soldaţi voluntari, după noua lege – 395/2005, privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul pe bază de voluntariat. „Recruţii care vor fi încorporaţi vor face pregătire militară până în 26 decembrie, după care vor fi trecuţi în rezervă. Ei au fost testaţi psihologic cu o baterie mai dificilă, folosită pentru angajarea soldaţilor voluntari cu contract. Toţi cei 80 au absolvit cel puţin studii profesionale şi au dat în scris un angajament că doresc să devină soldaţi voluntari. Ei vor fi repartizaţi la unităţile de vânători de munte din Braşov şi la depozitul militar din Apaţa. După 1 ianuarie, îşi vor continua pregătirea practică în aceste unităţi, timp de câteva luni, timp în care vor fi plătiţi cu jumătate din solda normală. Primul contract va fi semnat pentru o perioadă de 4 ani, apoi următoarele de 2-3 ani”, a declarat colonelul Ion Georgică Boltinescu, comandantul Centrului Militar Zonal Braşov.

Civil zi de zi, militar când te cheamă comandantul

Conform Legii 395/2005, privilegiaţi vor fi cei care au studii superioare şi stagiu militar satisfăcut, sau cei care au ieşit gradaţi din armată. „Soldaţii care au făcut armata cu normă redusă, adică absolvenţii de facultăţi, pot să renunţe la gradul cu care au fost trecuţi în rezervă şi să se

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 16 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 53 minute
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum o ora
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaîia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 30 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum o ora
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°