Inainte de 1989, Corneliu Vadim Tudor era tot o vedeta, ca si astazi. Activistii simpli tremurau de frica lui, pentru ca avea relatii inalte. Scria poezii laudative pentru Elena Ceausescu. Era un privilegiat in acel regim in care statul controla cine ce casa avea, cine ce butelia primea si tot asa.

Cei care ridicau capul impotriva regimului erau porcaiti in revista Saptamina, unde lucra Vadim Tudor, o abjectie de presa asemanatoare cu actuala Romanie Mare. Nu se puteau apara, pentru ca Saptamina era vocea neoficala a Securitatii. Dar asta era cea mai mica dintre problemele lor, bataile si anchetele Securitatii era problemele reale.

Umilirea publica din Saptamina era doar un bonus, metoda prin care regimul se asigura ca cei mai buni dintre romani sint izolati de restul romanilor, prin intermediul celor mai rai dintre romani.

Tot inainte de 1989, Horia Roman Patapievici era un anonim. A refuzat prezenta intr-un spatiu public dominat de cei ca Vadim Tudor. S-a izolat intr-un cerc restrins si descrie acea experienta intr-o excelenta carte de eseuri. Si-a refuzat statutul de cetatean al acelui stat. Fara sa fie dizident, a refuzat participarea la acea viata publica, in care Vadim Tudor era vedeta.

Decembrie 2006. 17 ani de cind Horia Roman Patapievici a devenit cetatean. A iesit pe strada inainte ca Ceuasescu sa fuga. A ajuns la Jilava, batut si umilit de militieni. 17 ani si o zi de cind a fost rostita aceasta fraza: „Ii impuscati si ii bagati in beci.

Unul sa nu iasa viu” - Elena Ceausescu in sedinta Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 17 decembrie 1989. Acea Elena Ceausescu pentru care Vadim Tudor scria elogii.

Am auzit o voce autoritara intrebind cite „bucati” sint inauntru. I s-a raspuns „sapte”. „Mai aduceti sapte”, a strigat inabusit prima voce. Dupa o clipa de tacere, altcineva a intr