Am primit zilele trecute următorul SMS: “ Am văzut un spectacol extraordinar Miriam W.! Cu totul special! Afrim există într-o dimensiune greu de atins. De aici şi enorma, revoltătoarea nedreptate ce i s-a făcut, o ofensă adusă VALORII. Noapte bună! Mi-e greu să vorbesc.”
Nedreptatea despre care vorbeşte acest cronicar, prietenul meu, poate cel mai sensibil şi cel mai carismatic cronicar de teatru al acestei perioade de..., e că nici un spectacol de Afrim n-a fost nominalizat de UNITER 2010 deşi el a avut spectacole la:
Cluj – « Miriam W » de Savyon Liebrecht, Bucureşti – « Câtă speranţă » de Hanoch Levin, Ploieşti- « Avalanşa » de Tunger Cucenoglu.
Sigur! Nu poate fi nominalizată “toată lumea”. Dar nominalizarea nu mai e o problemă oarecare de data asta, e chiar “greşeala noastră cea de toate zilele”.
Trăim un taifun de tragedii, supravieţuirea înseamnă “petecul de cer albastru” care prinde forme stranii, ciudate, neaşteptate şi uneori neprevăzut de simple.
În aceste condiţii va trebui ca Arta să devină elementară, în sensul în care Hrana, Apa şi Aerul sunt elementare.
Greşeala de a nu ne recunoaşte strălucirile e ca o hepatită sufletească. În nebunia mediatică se pierd responsabilităţile. În epoca în care existenţialul oferă “surogatul pentru toate” orice mişcare greşită în alegerea grâului de neghină ne distruge.
Citesc din nou SMS-ul şI mă gândesc că, juriul format din cele trei doamne, poate s-a gândit că Afrim e mare oricum, că dacă este cel mai bun nu are nevoie de premii. Aşa e!? Şi noi!? Noi!!!
Premiile erau şi pentru noi. Recunoaşterea faptului că nu ne-am pierdut busola, că nu am uitat ultimele şapte cuvinte ale lui Iisus, că putem alerga şi chiar zbura, ARTA CA O RUGACIUNE. De fapt, vorbim despre supravieţuire.Trebuie să respirăm aer curat. Şi Puterea şi Mântuirea numai în noi sunt. Totul devine uşor când suntem
