Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ 8.000 de participanţi la Marşul celor Vii de la Auschwitz-Birkenau

Publicat in Romania Libera, joi 19 aprilie 2012 ·

Circa 8.000 de persoane, majoritatea tineri evrei, au participat joi la cel de-al 21-lea Marş al celor Vii la fostul lagăr nazist Auschwitz-Birkenau, organizat în memoria celor şase milioane de evrei exterminaţi de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP, potrivit Mediafax.

"Pentru mine, acest marş este ca o mică lumânare pe care o aprindem în memoria victimelor. Sunt sigur că, în tenebrele acestei lumi, cu cât vor fi mai mulţi oameni care vor aprinde lumânări, cu atât lumea va fi mai bună", a declarat pentru AFP Steven Higgs, în vârstă de 22 de ani, din Boston, Statele Unite, prezent pentru prima dată în Polonia.

Marşul celor Vii, o manifestaţie anuală, este pentru el ultima etapă a unei vizite de patru săptămâni la locul de amintire al evreilor, din Polonia.

"Este important pentru tineri să fie acolo, să mărşăluiască împreună. Noi nu putem să ne uităm istoria. Avem datoria de a-i învăţa despre Holocaust", a declarat pentru AFP Ester Maes, în vârstă de 60 de ani, care a venit din Israel pentru a-i însoţi pe tineri.

"Istoria poporului nostru este tragică. Ceea ce s-a întâmplat la Auschwitz este tragic şi trebuie să ne amintim acest lucru deoarece se poate repeta într-o zi", a adăugat ea.

Participanţii la marş au traversat în sunet de şofar, un instrument de suflat folosit de evrei în ritualul lor, poarta de intrare, cu celebra inscripţie "Arbeit macht frei" ("Munca eliberează") a acestui lagăr simbol pentru Holocaust, instalat de Germania nazistă în sudul Poloniei în 1940.

Ei au parcurs apoi pe jos drumul între Auschwitz, partea cea mai veche a lagărului, şi Birkenau, principalul loc de exterminare a evreilor, situat la distanţă de trei kilometri.

"Cuvintele nu vor putea descrie niciodată ce s-a întâmplat aici. Nu se pot descrie toate aceste orori. Scenele a ceea ce a fost viaţa noastră zilnic

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 31 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 47 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum o ora
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 44 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum 2 ore
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum o ora
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°