Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce se întâmplă când preotul "deschide Cartea"

Publicat in Adevarul, miercuri 2 februarie 2011 ·

Preoţii ortodocşi se feresc să vorbească despre „deschiderea Cărţii", deoarece, susţin ei, această practică este împotriva tuturor canoanelor bisericeşti.

Faima preotului Petru Budean, din localitatea clujeană Bonţ, s-a răspândit în toate colţurile ţării pentru faptul că „deschide Cartea" şi rezolvă miraculos problemele credincioşilor care apelează la el. Cu câteva zile în urmă, reporterii „Adevărul de Seară" Cluj au fost blestemaţi crunt de preot chiar în biserică.

Cu privire la practica preotului Petru Budean, profesorul conferenţiar universitar doctor Ştefan Pomian susţine că este vorba despre o reminiscenţă precreştină care se află în legătură directă cu zodiacul, cu datele personale ale celui căruia i se „deschide Cartea" şi cu poziţia astrelor. „Mai există preoţi despre care umblă vorba că se ocupă cu astfel de practici. Deschiderea Cărţii nu face parte din ritualul creştin ortodox", precizează profesorul Pomian.

„Ghicitoare" în chirilice

Când preotul „deschide Cartea" este vorba despre Pravilă sau despre Evanghelii. „Pravila este rânduiala după care se conduce biserica. De cele mai multe ori, aceasta este tipărită cu litere slavone, dar în româneşte. Omul care apelează la astfel de preoţi, mai ales dacă este bulversat de necazuri, nu pricepe oricum nimic chiar dacă se uită în acea carte deschisă de preot", explică părintele Viorel Bud, de la Catedrala Episcopală din Baia Mare. Potrivit acestuia, dacă preotul care „deschide Cartea" nu deţine o Pravilă, atunci apelează direct la Evanghelii. „Şi Sfintele Evanghelii pot fi tipărite tot cu litere chirilice şi, atunci, omul care vrea să-şi afle rezolvări la necazuri crede că preotul deschide cine ştie ce carte. E un păcat mare o asemenea practică", adaugă preotul.

Viorel Bud mai spune şi că există, într-adevăr, preoţi înzestraţi cu harul de a citi sufletele oamenilor. „Aceştia nu caută

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 58 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 18 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 43 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum o ora
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 32 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum 20 minute
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°