Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: L-am găsit pe elevul care a intrat cu nota 3 la liceu: Are 17 ani, opt surori şi vrea să devină şofer

Publicat in Adevarul, luni 5 iulie 2010 · ·

Elevul admis la liceu cu media cea mai mică din Gorj va urma cursurile Grupului Şcolar de Transporturi Auto „Traian Vuia“ din Târgu-Jiu. Romeo Berca locuieşte în satul Cartiu, din comuna Turcineşti, provine dintr-o familie cu 9 copii şi visează să devină şofer.

Un fost elev al Şcolii Generale Turcineşti a intrat la liceu cu media 3,67. În urma repartizării computerizate, Romeo Berca a fost admis la Grupul Şcolar de Transporturi Auto „Traian Vuia“din Târgu-Jiu, la specializarea „Mecanică“. Media generală obţinută de Romeo în urma celor patru ani de studiu din clasele V-VIII a fost 5,64, cea a tezelor unice fiind 2,42.

Reporterii AdS Târgu-Jiu au fost cei care i-au dat vestea că a intrat la liceu. Băiatul nu era acasă, ci prin vecini, la muncă, lucru pe care îl face zilnic pentru a-şi ajuta părinţii aflaţi într-o situaţie financiară precară. Casa în care locuieşte se află undeva la marginea satului Cartiu, iar pentru a ajunge la el este nevoie să treci prin apa, uneori de câţiva centimetri, alteori, când vin ploile, chiar şi de aproape doi metri. Scos din aceste condiţii greu de suportat, Romeo ar putea fi arătat cu degetul de alţi adolescenţi de la oraş, care au intrat la liceu cu medii mai mari decât el, însă băiatului nu îi este ruşine cu notele obţinute, pentru că, spune el, în timpul anului şcolar s-a împărţit între munca prin vecini şi carte. „Mă aşteptam şi nu prea să intru la liceu. Am completat la fişa de opţiuni doar liceul auto. Nu m-a învăţat nimeni şi sunt bucuros că am intrat la liceu, chiar dacă o să fac naveta şi chiar dacă trebuie să trec zilnic prin apă. Vreau să mă fac şofer“, spune liceanul.

Romeo împreună cu tatăl său, Ilie Berca

Acesta munceşte, în timpul liber, în construcţii şi amenajări interioare. „Lucrez cu încă un băiat. Pun faianţă, gresie şi tot felul de alte lucrări. Îmi place. Vreau să pl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 47 minute
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum o ora
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 3 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 33 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 3 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum o ora
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Hunedoara: Patru tineri rătăciţi în Masivul Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă, recuperaţi de salvamontişti - VIDEO

News.ro acum o ora
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 3 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°