Proiectul „Declaraţiei unice” a fost lansat în dezbatere publică, pe site-ul ANAF şi introduce obligativitatea obţinerii certificatului digital calificat. Declaraţia unică va putea fi depusă pe dischetă la Fisc doar până în iulie 2011, după care aceasta va putea fi transmisă doar on-line, cu semnătură electronică
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Braşov a anunţat, ieri, că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe portalul său, la secţiunea noutăţi, proiectul Formularului 112 – „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”. Proiectul a fost afişat pentru dezbatere publică, iar în cazul în care acesta va fi aprobat, formularul va fi depus la ghişeele teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau la ghişeele acreditate de Ministerul Finanţelor Publice, începând cu obligaţiile aferente lunii ianuarie 2011, primul termen de declarare fiind 25 februarie 2011.
Tot pe site-ul instituţiei au mai fost publicate, de asemenea, sub formă de proiect, instrucţiunile de completare ale formularului 112 şi nomenclatoarele utilizate.
Prin această nouă procedură, ANAF urmăreşte să vină în sprijinul contribuabililor care în prezent au obligaţia declarării contribuţiilor sociale la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin unificarea declarării acestora prin depunerea unei singure declaraţii. Această declaraţie unică va include toate contribuţiile sociale datorate şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, precum şi impozitul pe venitul din salarii.
„Datorită complexităţii sale, ca urmare a includerii numeroaselor informaţii referitoare la contribuţiile sociale