Deşi a câştigat vineri cu Andorra, scor 2-0, jocul Turciei a dezamăgit din nou
Federaţia turcă a anunţat că doreşte să modifice numărul maxim de stranieri al echipelor din prima ligă, pentru a oferi jucătorilor turci mai multe şanse la titularizare
O singură dată în ultimii 13 ani, Turcia a câştigat două meciuri consecutive în cinci zile în preliminariile pentru un turneu final
Victoria de vineri cu Andorra, scor 2-0, nu a liniştit atmosfera în Turcia. Presa turcă a scris pe parcursul weekendului că echipa antrenată de Abdullah Avci nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor şi va avea probleme în meciul de diseară cu Ungaria (ora 20:30). Un joc care poate însemna fie renaşterea naţionalei turce, fie demiterea selecţionerului Abdullah Avci. Pentru că orice alt rezultat în afară de victoria pe „Sukru Saracoglu“ ar însemna, practic, eliminarea din cursa către un loc la Mondialul din Brazilia, având în vedere că dincolo de jumătatea grupei turcii ar avea un deficit de patru puncte faţă de Ungaria. Şi rezultatul meciurilor directe împotriva lor, după eşecul de la Budapesta de anul trecut, scor 1-3. „Chiar dacă ungurii au şi ei probleme, un joc la fel ca în meciul cu Andorra nu ne va ajuta să câştigăm nici măcar un punct. Trebuie să fim mult mai atenţi şi mai ofensivi“, a scris, ieri, ziarul „Sabah“. Totuşi, în ciuda jocului slab de vineri, atmosfera în naţionala turcă este excelentă. A recunoscut-o şi Arda Turan, care le-a transmis ieri fanilor să nu se teamă: „Mergem în Brazilia. Am început mai prost, dar ne vom reveni. Promitem să ne calificăm“.
Turcii vor să revoluţioneze prima ligă
Dacă jucătorii transmit mesaje de încurajare, Federaţia de la Istanbul nu pare mulţumită de jocul echipei, care pare tot mai departe de calificare. Iar din cauza faptului că naţionala turcă a pierdut ultimele două turnee fina