Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Averile declarate ale senatorilor doljeni

Publicat in GAZETA de SUD, joi 25 iunie 2009 ·

Cât de avuţi sunt parlamentarii care reprezintă judeţul Dolj în legislativul român? Am comparat declaraţiile de avere din decembrie 2008 cu cele din iunie 2009, disponibile pe pagina de internet a Senatului României. Dintre cei cinci senatori de Dolj, Radu Berceanu are cea mai mare avere, dar Mircea Geoană are investiţii la societatea Morgan Stanley din Statele Unite. Mario Oprea, care în prezent luptă pentru conducerea filialei PNL Dolj, se bucură de o creştere frumoasă a veniturilor sale. Tudor Udriştoiu, care în decembrie 2008 declarase că deţine patru imobile, şi-a amintit în iunie că mai are un apartament în Craiova, iar Lia Olguţa Vasilescu deţine împreună cu soţul său „doar“ şase terenuri la Moeciu. În ediţiile viitoare ale GdS vom prezenta şi averile declarate ale deputaţilor de Dolj.

Radu Berceanu

În decembrie 2008, ministrul transporturilor trecea în declaraţia de avere trei apartamente, unul în Craiova, unul în Vâlcea şi unul în Spania; două maşini, un SUV Toyota RAV4 şi un Mercedes Clasa S, ambele second hand; soţia avea bijuterii în valoare de 12.000 de euro; le-a donat celor doi băieţi ai săi, Andrei şi Victor, un teren în valoare de 400.000 de euro; mai avea 800.000 de euro într-un depozit bancar la Raiffeisen Bucureşti; deţine 80% din firma AVI SRL sub formă de părţi sociale în valoare de 400.000 de lei. A împrumutat firma Vaber Group SRL cu 150.000 de euro şi cu 200.000 de euro pe Pompiliu Şelea, afacerist care controlează Hotelul Jiul din Craiova, potrivit informaţiilor apărute în presă. La capitolul venituri din investiţii, declaraţia de avere indică un venit de 256.000 de lei în urma acţionariatului la AVI SRL Craiova. În şase luni, conturile din bancă ale lui Berceanu au crescut. În declaraţia de avere din iunie, depozitul de la Raiffeisen figurează cu valoarea de 843.000 de euro.

Mircea Geoană

Potrivit declaraţiei

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum o ora
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 3 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum o ora
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum o ora
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Trei bărbaţi daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi din Italia şi unul din Germania

News.ro acum 52 minute
Trei bărbaţi care fuseseră daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi dintre ei din Italia, iar unul din Germania.

Jennifer Lopez şi Ben Affleck locuiesc separat

Mediafax acum 51 minute
Jennifer Lopez şi Ben Affleck nu mai locuiesc în acelaşi bloc. După aproape doi ani de căsnicie, vedeta din „Maid in Manhattan” şi câştigătorul premiului Oscar trăiesc separat, potrivit Access Hollywood şi People. Această actualizare a relaţiei vine

Premier League: Phil Foden, a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2023-2024

News.ro acum 29 minute
Premier League a anunţat, sâmbătă, că mijlocaşul echipei Manchester City, Phil Foden, a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2023-2024. "Câştigarea acestui premiu este o realizare de care sunt extrem de mândru", a declarat mijlocaşul ofens

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 6 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 6 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°