Începând cu anonimele Armaghedoane şi terminând cu mult mai savuroasele stenograme, opinia publică a aflat ce se ascunde în spatele unor inexplicabile ascensiuni în afaceri sau cariere politice, care este sorgintea puterii imense, comparabilă cu cea deţinută de nomenklaturişti, a unora dintre vedetele vremii.

Au folosit toate aceste dezvăluiri la ceva? Au fost în interesul public sau nu? S-a schimbat societatea, a căpătat ea anticorpii necesari? Sau, din contră, Armaghedoanele şi stenogramele nu au făcut decât să scoată la iveală un puroi care, împrăştiindu-se, a contaminat şi părţile sănătoase? Dar, mai ales, nu cumva un stat în care informaţii din dosarele penale, convorbiri private şi scene de budoar sunt date ca pradă opiniei publice este parte a „reţelei“ despre care vorbim?

Acestea sunt poziţiile pe care s-au repliat taberele după ce şocul stenogramelor Vântu s-a mai atenuat. Partida mogulului face caz de apariţia în dosarul penal şi, mai apoi, în presă a unor convorbiri fără relevanţă evidentă cu fondul acuzaţiilor: favorizarea infractorului, punând sub semnul întrebării legalitatea interceptărilor şi acuzând intruziunea în viaţa privată. Cu alte cuvinte, este chestionabil însuşi statul de drept pentru că se încalcă drepturile omului, instituţiile statului devenind în fapt unele de represiune. Motiv pentru care se cere schimbarea şi înăsprirea legislaţiei. Ceilalţi, printre care mă număr, susţin că interesul public primează şi că nu s-a comis nicio scurgere de informaţii din moment ce stenogramele se află la dosarul din instanţă.

Cenzura, ingerinţele editoriale, transformarea presei în „organizaţie“, în fapt, într-o maşinărie întoarsă cu cheia, pusă în serviciul intereselor de business ale patronului, modalităţile prin care aceasta este folosită ca armă împotriva actorilor de pe scena politică sunt şi vor fi mereu de interes public major. Î