Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primaria Timisoara a reusit sa vanda doar 5 apartamente din blocurile ANL, la aproape 500 de euro pe metrul patrat

Publicat in Opinia Timisoarei, joi 28 iunie 2012 ·

TIMISOARA. Desi a trecut mai bine de un an de la momentul in care Consiliul Local al Municipiului Timisoara a votat regulamentul de vanzare al apartamentelor din cele doua blocuri ANL de pe strada Ioachim Miloia, chiriasii nu se prea inghesuie sa le cumpere.

Conform acestui regulament, cele 120 de apartamente din blocurile B1 si B2 pot fi cumparate de catre titularii de contract la pretul de 448 de euro pe metru patrat, cu tot cu TVA, prima conditie de eligibilitate fiind o vechime neintrerupta de minimum un an a chiriasului din locuinta respectiva.

Dezinteresul locatarilor din cele doua blocuri pentru achizitionarea locuintelor poate fi pus pe seama crizei economice si a inaspririi conditiilor de contractare a creditelor bancare, dar conteaza – cu siguranta – si clementa autoritatilor locale fata de cei carora le convine statutul de chirias si protejat “social” al Primariei.

“Pana in prezent s-au vandut cinci sau sase apartamente, dar mai sunt si alte dosare depuse. Preturile mi se par destul de mari, in functie de suprafata locuintei, intrucat au fost si cazuri in care s-au achitat peste 50.000 de euro. Chiriasii nu se inghesuie sa cumpere locuintele pentru ca, in ziua de azi, este destul de dificil sa accesezi un credit bancar. Cei care si-au intocmit dosare de cumparare au venit la noi dupa precontract, sa-l duca la banca pentru a primi creditul. Sigur ca, daca nu reusesc sa le cumpere, ei raman chiriasi, dar ideea pe care sunt construite blocurile ANL este de vanzare a apartamentelor catre chiriasi, iar din banii incasati sa se faca alte blocuri. in mod normal, locatarii din aceste blocuri ar trebui obligati sa cumpere apartamentele in care stau sau, dupa cinci ani de la primirea locuintei, obligati sa le elibereze. Cei care au beneficiat de o locuinta ANL nu trebuie sa se considere norocosii soartei, beneficiarii unei anumite protectii

Articolul in Opinia Timisoarei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum 7 ore
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

Moarte groaznică pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. O persoană a fost aspirată de motorul pornit al unui avion

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit după ce a ajuns în motorul unui avion în funcţiune pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, a anunţat miercuri compania aeriană olandeză KLM, relatează SkyNews şi BBC. Într-o postare pe X, aeroportul Schiphol a descris incidentul ca

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum 6 ore
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 8 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 11 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 11 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum 6 ore
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Ambasadorul SUA la NATO: Nu toţi aliaţii sunt dispuşi să-l susţină pe Mark Rutte, dar nu trebuie să ne alarmăm. Mă aştept ca procesul de selecţie a secretarului general să fie încheiat până la summitul din iulie

News.ro acum 6 ore
Ambasadoarea SUA la NATO, Julianne Smith, a declarat miercuri că aliaţii continuă să discute despre candidaturile la şefia NATO a premierului olandez Mark Rutte şi a preşedintelui României Klaus Iohannis şi a recunoscut că, deşi favorit clar, şeful

Hansi Flick, anunţat oficial ca nou antrenor la FC Barcelona

Mediafax acum 13 ore
Potrivit Reuters, Flick va avea misiunea de a relansa soarta Barcelonei, după ce echipa catalană nu a reuşit să câştige niciun trofeu în acest sezon sub conducerea lui Xavi Hernandez, care a fost demis vineri. Într-un comunicat, clubul a precizat că

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/29°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/25°