De cînd sînt free lancer am observat că viaţa mi s-a aglomerat cu o viteză îngrijorătoare. Dar nu poţi să te plîngi cînd anunţi sus şi tare că viitorul aparţine periferiei care trebuie să fie cît mai departe de centrul politic şi financiar.

Dacă e să tragem linie anului care pleacă, cred că a fost unul roditor. Prima mea carte a mai fost tradusă în cîteva limbi, iar printre cele mai exotice se numără o limbă cu un alfabet inimaginabil. Însă în acea limbă a scris Şota Rustaveli. Iar toastul preferat în Georgia sună aşa: „Să bem pentru fraţii mai mari ruşi, care sînt cu 1500 de ani mai mici“. Şi cînd mă gîndesc cît de aproape e Caucazul de noi şi nu ştim mai nimic despre el... Mă doare, de aceea merg pe-acolo din cînd în cînd.

Da, mi-am mai îndeplinit două vise: să hălăduiesc mai mult prin Berlin şi să revizitez după 20 de ani Crimeea, visul adolescenţei mele. Am locuit la doar cîţiva metri de vila lui Cehov. Ţi se întîmplă de cîteva ori în viaţă. Mint. Mi s-a mai îndeplinit un vis: nu doar că l-am cunoscut pe Radu Cosaşu, ci chiar a şi scris o prefaţă la noua noastră carte. Şi sînt primul om care a intrat cu laptopul în sanctuarul lui Cosaşu. A citit, am cules cuvînt cu cuvînt. Cartea cu pricina – Ceea ce ne desparte – e scrisă în tandem cu amicul meu Bogdan-Alexandru Stănescu, un bun cunoscător al literaturii universale. Recitind-o, mă bucur că a ieşit.

Între două-trei avioane, am mai organizat un festival de literatură la Chişinău şi unul la Bucureşti. Cel de la Bucureşti – pe care-l organizăm de trei ani împreună cu Oana Boca şi B.A. Stănescu – e deja un eveniment care a confirmat. Publicul merită toate nopţile nedormite. Între cîteva deconturi, am reuşit să pornesc cu cîţiva amici o revistă online de care chiar sînt mîndru. Mult efort în regim de voluntariat, dar cu rezultate neaşteptate. Unii zic că e de stînga. Eu zic că e mai mult decît d