Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena vor ajunge la Arhiepiscopia Aradului

Publicat in Adevarul, duminică 8 decembrie 2013 ·

Moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de la Catedrala Patriarhală vor fi aduse la Arad. Astfel, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în perioada 9-11 decembrie, racla cu părticele din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, va fi adusă în Arhiepiscopia Aradului.

Delegaţia care va însoţi racla cu Sfintele Moaşte va fi condusă de către Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Manifestările prilejuite de prezenţa Sfintelor Moaşte ale Sf. Împăraţi Constantin şi Elena în Arhiepiscopia Aradului se vor desfăşura după următorul program: Luni, 9 decembrie: Întâmpinarea moaştelor Sf. Împăraţi Constantin şi Elena la intrare în judeţul Arad (ora 18:30); Întâmpinarea moaştelor Sf. Împăraţi Constantin şi Elena la intrare în Municipiul Arad (18:50); La ceas de seară, racla cu Moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena va fi întâmpinată la Mănăstirea Hodoş – Bodrog de Înaltpreasfinţitul Dr. Timotei Seviciu - Arhiepiscopul Aradului, de Stareţul şi soborul Mănăstirii, membrii Permanenţei Consiliului Eparhial (19:00);

La ora 19:40 are loc deplasarea delegaţiei cu sfintele moaşte spre Catedrala ,,Sfânta Treime” din Arad – unde vor rămâne spre închinare până în dimineaţa zilei de miercuri. După sosirea la Catedrala Arhiepiscopală din Arad, se va oficia Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena; Utrenia (22:00). Marţi, 10 decembrie: Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (7:00); Ceasurile III şi VI (8:00); Sfânta Liturghie (9:00); Închinare la Sfintele Moaşte (12:15); Slujba Vecerniei cu Litie (17:00); Coruri recital – Colinde susţinute de elevii de la Seminar şi studenţii de la Facultatea de Teologie (19.00); Utrenia. Miercuri, 11 decembrie: Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (7:00); Sfânta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 8 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Manifestarea pro-palestiniană în campusurile americane: aproape 200 de persoane au fost arestate

News.ro acum 27 minute
Aproape 200 de manifestanţi pro-palestinieni au fost arestaţi, sâmbătă, în trei campusuri americane, când poliţia a evacuat taberele lor, cel mai recent episod al unei mişcări studenţeşti care se răspândeşte în Statele Unite, relatează AFP. Început

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 7 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°