Prin Măsura 141 se va acorda o finanţare nerambursabilă de 1.500 de euro pe an pentru fiecare gospodărie de semi-subzistenţă. Ajutorul financiar se acordă producătorilor agricoli care au până la 62 de ani. Depunerea proiectelor pentru obţinerea banilor se va face în perioada 15 aprilie - 14 mai.
Cea de-a doua sesiune de depunere a proiectelor pentru Măsura 141 - „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă" - din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), pentru care sunt alocate fonduri de 75 de milioane de euro, va începe mâine, 15 aprilie. Prin Măsura 141 se va acorda sprijin public nerambursabil de 1.500 de euro pe an pentru fiecare fermă de semi-subzistenţă care se va înscrie în program.
Citiţi şi:
Cioloş dă piept cu reforma agricolă
Agricultorii români acceptă propunerile lui Cioloş privind subvenţiile pe fermă EXCLUSIV ONLINE
Traian Băsescu: micii fermieri ar trebui să se asocieze pentru a accesa fondurile europene
„Prin semi-subzistenţă se înţeleg fermele de mici dimensiuni, care de-abia trăiesc de pe o zi pe alta. Din păcate, aproximativ 80% din fermele din România se află în această categorie", explică Ştefan Niculae, preşedintele confederaţiei sindicale Agrostar. Sprijinul se acordă, pentru o perioadă de cinci ani, unui singur membru al familiei, pentru aceeaşi exploataţie agricolă, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.
Cine beneficiază
Pentru a beneficia de sprijinul nerambursabil de 1.500 de euro, producătorii agricoli trebuie să aibă până la 62 de ani neîmpliniţi la data depunerii cererii de finanţare. De asemenea, fermierul trebuie să desfăşoare activităţi economice, în principal în domeniul agricol iar exploataţia agricolă trebuie să fie situată pe teritoriul ţării şi să fie înregistrată în Registrul fermelor sau în Registrul agricol. Totodată, o altă condiţie pentru a se încadra î