Oficialii clubului Pandurii Târgu Jiu îi prevăd lui Ionuţ Badea un viitor plin de realizări în meseria sa, tehnicianul având calităţi să câştige campionatul şi chiar să conducă naţionala României.
Ionuţ Badea este un exponent al noului val de antrenori având deja, la 34 de ani, experienţa a trei sezoane ca tehnician, la FC Argeş (2007-2009) şi Internaţional Curtea de Argeş (2010), fiind şi în vederea unor cluburi importante ca Steaua, Dinamo şi Universitatea Craiova. Badea i-a cucerit şi pe şefii clubului Pandurii prin profesionalismul său şi metodele de antrenament, aceştia prevăzându-i un viitor frumos.
„Ionuţ Badea este un antrenor bun. Nu degeaba în pauza dintre campionate a fost aproape să ajungă la Steaua sau Dinamo. Noi, când am adus jucătorii de la Internaţional, ne-am gândit că ar fi ideal să aducem şi staff-ul tehnic care cunoştea foarte bine echipa. Dacă la Inter nu era Ionuţ Badea, aduceam alt antrenor. I-am urmărit cariera de antrenor şi am văzut că, unde a fost, a făcut treabă bună. La Internaţional, de când s-a dus, echipa a jucat un fotbal bun. Este apropiat de jucători, se dedică total meseriei de antrenor. E documentat, profesionist adevărat, iar asta contează foarte mult în carieră. Îl văd antrenând o echipă care va câştiga campionatul în România. Chiar mă încumet să spun că poate deveni antrenorul echipei naţionale pentru că are toate calităţile necesare unui selecţioner. Cunoaşte toţi jucătorii din Liga I şi pe majoritatea celor din Liga a II-a“, a declarat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu.
Arrieta, scouter pentru Pandurii
Clubul Pandurii Târgu Jiu face eforturi să scape de atacanţii Cosmin Tilincă şi Ibon Perez Arrieta, implicit de cheltuielile cu contractele destul de generoase, însă fotbaliştii refuză să renunţe la înţelegeri.
„Tilincă şi Arrieta sunt pe lista de transferuri, dar