Episodul este, practic, fără precedent: mi-l imaginez pe elegantul, politicosul, aferatul Teddy, prin Iordania, pe unde era la momentul cu pricina,, ascultând şi - probabil nevenindu-i să-şi creadă urechilor ce auzea în receptorul telefonului. Mi-l imaginez şi pe interlocutorul său, încruntat, furios, probabil la o oră la care nu avusese încă prilejul să-şi echilibreze metabolismul, înconjurat de câţiva dintre consilierii săi, uluiţi şi ei de ce iese din gura şefului...

Politica românească trece, aproape firesc, într-o nouă fază: aceea a înjurăturii groase, directe, aruncate în faţă! Motivele sunt serioase: raţiuni de stat. Furios că documentele remise de el ministrului-interimar - al Justiţiei, n-au ajuns încă la DNA, Băsescu l-a luat la refec pe Meleşcanu. Nu ştiu exact cum a sunat înjurătura. O ştiu doar cei care or fi fost de faţă. O ştie şi colegul lui Meleşcanu, Nicolăescu, căruia acesta i s-a plâns. Băiat subţire, diplomat, Meleşcanu n-a avut replica tradiţională la acest tip de interpelare. N-a avut nici curajul de a da în vileag modul în care a fost agresat. I-a pasat această sarcină ministrului Sănătăţii, cel care tocmai se exprimase în sensul că preşedintele ar avea o problemă de sănătate, episodul respectiv venind în sprijinul susţinerii sale. Ne aflăm în faţa unui model de comportament tipic mahalalei, periferiei societăţii. Ceea ce urmează n-ar putea fi decât o altercaţie fizică. Aşa ceva se mai practică în politica unor ţări, e drept mai depărtate.

Ce să mai spun: că niciodată România nu a fost teatrul unor manifestări de mai joasă calitate ca cele care se derulează acum. Că niciodată clasa politică n-a coborât atât de jos – nici măcar pe vremea debutului cu CPUN. Respecul reciproc, respectul faţă de cetăţean au dispărut în ceaţa intereselor şi orgoliilor personale. Avem, în sfârşit, politicienii pe care-i merităm, dar pe care, în vâltoarea