Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul Citroen C4, salt înainte grupat

Publicat in Jurnalul, duminică 30 ianuarie 2011 ·

Privite până nu demult cu destulă rezervă, maşinile franţuzeşti au recuperat puternic în ultimii ani din diferenţa faţă de rivalele germane. Iar aici vorbim atât despre design, cât şi despre performanţele motorului. Este şi cazul noii generaţii Citroen C4, care se prezintă acum sub o formă ceva mai agresivă, cu o grilă mai mare în partea frontală, dar şi cu câteva linii unduioase în lateral. Comparativ cu versiunea anterioară, progresul este cert: noul C4 arată mai bine, este mai fioros, însă cele patru uşi laterale îi păstrează caracterul unei compacte de familie.

De aproape însă, noul C4 arată chiar şi mai bine. Mărit substanţial, calandrul înglobează inconfundabil logo-ul firmei. Farurile par uşor subdimensionate dacă sunt văzute din faţă şi totuşi compensează senzaţia prin alungirea pe aripi, în timp ce spatele este la rândul său redesenat. Mai concis, avem de-a face cu o maşină aproape cu totul nouă. Desigur, dacă o pui lângă generaţia anterioară, găseşti elemente comune, dar e limpede că vorbim despre modele diferite.

Noul C4 impresionează puternic mai ales la interior. Avansul tehnologic a fost unul dintre lucrurile pe care fran­ce­zii de la Citroen nu le-au scăpat niciodată din vedere, aşa că nu a fost cazul să se întâmple nici de data asta. Primul semnal că ai de-a face cu o altă con­cep­ţie este dispariţia volanului cu butuc fix şi multifuncţional. Chiar dacă era brand al modelului (sau poate tocmai de aceea), constructorul a preferat acum un volan clasic, care însă duduie de comenzi şi electronică, aici apărând funcţiile de audio, telefonie, cruise control şi confort. Bordul este orientat spre şofer, cu toate instrumentele la îndemână, în timp ce ceasurile de bord sunt trei la număr: turometru, vitezometru şi carburant, cu menţiunea că pe fiecare există şi alte informaţii disponibile, atât analogic, cât şi digital. Plasticele folosite (mai

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 39 minute
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Marcel Ciolacu a fost primit de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu este primit, ţmarţi, la ora transmiterii ştirii, la în Curtea Palatului Prezidenţial din Ankara, de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan. De la ora 17.00, cei doi oficiali vor participa la ceremonia de semnar

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum o ora
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 47 minute
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii

News.ro acum 47 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Klaus Iohannnis va avea discuţii

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum o ora
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Victor Angelescu confirmă: „Contractul lui Daniel Niculae la Rapid nu va mai fi prelungit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Acționarul minoritar al Rapidului, Victor Angelescu, a anunțat încetarea colaborării cu președintele clubului, Daniel Niculae, implicat în dosarul materialelor pirotehnice introduse în stadion. Victor Angelescu, acționar Rapid

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 5 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

12°/27°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°