Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Salvarea lucrează fără fonduri

Publicat in Adevarul, duminică 27 decembrie 2009 ·

Serviciilor de ambulanţă mureşene li s-au terminat banii pe acest an, Casa de asigurări nemaiavând fonduri. În această perioadă, până pe data de 3 ianuarie, prioritare sunt cazurile sociale, şi mai ales bolnavii ce nu domiciliază în judeţul Mureş

Serviciile de salvare mureşene, în pofida problemelor financiare, au decis să mai lucreze în foc continuu doar pe perioada sărbătorilor de iarnă, însă după Revelion sunt şanse mari ca ambulanţele să rămână în garaje. În acest sens, directorul Ioan Ivanici asigurat mureşenii că cei 360 angajaţi ai Ambulanţei Mureş vor lucra, cu certitudine, până pe 3 ianuarie. „Bugetul nostru e la limită, avem credite angajate în avans, pe ianuarie şi februarie 2010. Iar pe viitor, în opinia mea, cea mai bună soluţie, pentru transporturile interspitaliceşti, şi mai ales cele interjudeţene, este să vină salvările din judeţele în care domiciliază pacienţii”, a ţinut să sublinieze Ioan Ivanici.

La rândul săi, liderul de sindicat de la Ambulanţă, Mihai Ciobanu, ameninţă că de la anul angajaţii acestui serviciu s-ar putea să recurgă la forme extreme de protest, refuzând să mai urce în salvări. care a mai adăugat că ieri unul dintre angajaţii Ambulanţei s-a şi îmbolnăvit, fiind intubat şi la un pas de moarte, din cauza contaminării cu un virus de la unul dintre pacienţii transportaţi

Muncă patriotică

În ce priveşte Ambulanţa privată Samaritanus, care lucrează cu patru maşini, managerul Varga Zsigmond afirmă că decontul cu CJAS s-a încheiat pe data de 15 decembrie. „În aceste zile ambulanţa publică solicită ajutorul nostru pentru transport, fiindcă nu mai fac faţă cu bolnavii extrajudeţeni. Noi îi vom transporta pe banii noştri, chiar dacă înţelegerea contractuală este depăşită în fiecare lună, cu peste 50%. De pildă, din 89 de servicii, pe ultima lună Casa ne-a decontat 36”, a spus Varga, completând că de sărbător

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ion Iliescu, urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii în Dosarul Mineriadei / Procurorii i-au adus la cunoştinţă calitatea din dosar

News.ro acum 15 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere vârsta înai

Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, prelungite din cauza condiţiilor meteo

Mediafax acum 17 minute
Lucrările presupun decopertarea suprafeţelor placate şi refacerea acestora prin tencuirea pereţilor, zugrăveli cu vinarom şi placare cu travertin. Pe toată perioada lucrărilor, zona va fi asigurată corespunzător prin delimitare cu bandă de semnaliza

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum o ora
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Vicepreşedintele Turciei, Cevdet Yilmaz, primit de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, într-o ceremonie oficială, pe vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz, transmite Agerpres. Cevdet Yilmaz, care efectuează o vizită oficială în România, a fost primit cu onor

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum o ora
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°