Am fost în Elveţia. O conjuctură norocoasă m-a făcut să ajung să mă aşez in tribunele stadionului. Mi-am vopsit obrajii în culorile naţionale. O domniţă simpatică m-a ajutat să fac asta. Am început să strigăm: Ro-mâ-niaa ! Ro-mâ-niaa ! Stadionul vibra odata cu noi. Era 2008. Campionatul european. Romania juca cu Franta la Zurich.
Ieri, din faţa televizorului, am mutat busola mai spre Lucerna ca sa pască şi gura noastră un rezultat onorabil cu echipa gazdă, Elveţia, ce tocmai zdrobise cu o bombă de rezultat, 5-3, panzerul german. Însă spre surpriza generală (am auzit că în Rusia s-au pariat sume importante pe victoria elveţienilor) au consumat toate golurile în poarta nemţilor şi nu le-a mai rămas nimic pentru a noastră. De ce?... am jucat grozav? Nu. Am jucat aproape in aceeaşi notă ca în meciul de la Zurich. Ne-am apărat exact după metoda lui Piţurcă şi am ciugulit din toate şansele oferite de apărarea helvetă pe aceea din centrarea lui Torje către ,,capul'' grozav de bine strecurat pe sub mâna portarului gazdelor, a lui Grozav: 0-1.
Elveţienilor nu le mergea deloc jocul ceas. N-am avut nici o emoţie. Sau poate că da, în final, la lovitura de cap a lui Djourou în urma centrării excelente a lui Barnetta. Dar ,,pisica'' reînviată de nea Piţi, Lobonţ, a scos cu vârful ghearelor de sub bară ghemul buclucaş ce era să ne intre în poartă.
Ce concluzie putem să tragem? Că e bine. Sunt ceva speranţe de mai bine dar că nu e cazul să facem hâc! după un pahar amical cu apă rece, răcoritoare.
Am fost în Elveţia. O conjuctură norocoasă m-a făcut să ajung să mă aşez in tribunele stadionului. Mi-am vopsit obrajii în culorile naţionale. O domniţă simpatică m-a ajutat să fac asta. Am început să strigăm: Ro-mâ-niaa ! Ro-mâ-niaa ! Stadionul vibra odata cu noi. Era 2008. Campionatul european. Romania juca cu Franta la Zurich.
Ieri, din faţa