Bebeluş de numai trei luni salvat miraculos de la moarte. Micuţul a ajuns în comă profundă după ce părinţii nu i-au dat tratamentul care trebuia pentru o boală diareică. Medicii de la Ambulanţă spun că doar o minune a făcut ca băieţelul să scape cu viaţă. Intervenţia a fost una contra-cronometru. Orice secundă de întârziere i-ar fi fost fatală bebeluşului, care era la un pas de moarte. Micuţul a fost adus la Braşov din Rupea, iar drumul a durat mai mult de jumătate de oră. Medicii de la Ambulanţă au crezut, la un moment dat, că băieţelul nu mai are nici o şansă de a trăi. „Sincer să spun, nu am crezut că vom reuşi să ajungem cu el în viaţă la Braşov. Dar cu ajutorul echipajului, care a lucrat extraordinar, am reuşit să îl aducem nu numai stabilizat, dar chiar cu semne evidente de recuperare a conştienţei. Ceea ce mie mi se pare cu totul deosebit”, ne-a declarat Nicolae Olteanu, medic la Ambulanţa Braşov.
Asistenta de la Ambulanţă a fost însă cea care a reuşit imposibilul. „Iniţial am intubat copilul, care nu a fost foarte uşor nici de intubat; foarte greu a reuşit asistenta noastră să prindă o venă. Asta a fost de fapt cheia succesului - atunci am reuşit să recuperăm copilul în timpul drumului. La spital deja devenise mai vioi, începea să îşi recapete conştienţa, ceea ce, după părerea mea, este aproape o minune. Asemenea cazuri sunt extrem de rare. Eu, personal, cred că m-am întâlnit de trei ori în 15 ani cu aşa ceva”, a mai spus Nicolae Olteanu (foto).
Un caz rar
Şi medicii Spitalului de Copii din Braşov au fost uimiţi de starea deosebit de gravă în care a fost adus copilul. „O stare cu care noi ne întâlnim destul de rar. Asta s-a produs în urma unei boli diareice tratate necorespunzător. Sigur, am aplicat schema terapeutică pe care noi o utilizăm în asemenea situaţii. Acum se pare că suntem pe drumul cel bun, sunt semne că îşi va reveni”, n