Care e cel mai rapid şi mai ieftin internet pentru acasă sau pentru o mică firmă, dar, mai ales, care oferă cea mai mare viteză pentru informaţiile trimise, nu doar pentru cele primite? În sfârşit, „România virtuală“ începe să se mişte rapid. Încet, poate prea încet, dar sigur, concurenţa pe piaţa serviciilor de internet începe să îşi spună cuvântul. E drept, occidentalii, dar mai ales asiaticii, se mişcă pe internet la viteze incomparabil mai mari, de
Care e cel mai rapid şi mai ieftin internet pentru acasă sau pentru o mică firmă, dar, mai ales, care oferă cea mai mare viteză pentru informaţiile trimise, nu doar pentru cele primite?
În sfârşit, „România virtuală“ începe să se mişte rapid. Încet, poate prea încet, dar sigur, concurenţa pe piaţa serviciilor de internet începe să îşi spună cuvântul. E drept, occidentalii, dar mai ales asiaticii, se mişcă pe internet la viteze incomparabil mai mari, de ordinul zecilor de megabiţi pe secundă, prin reţele wireless sau cu fir. Internetul wireless, deocamdată doar sub forma serviciilor mobile pentru persoane fizice, oferite de operatorii telecom, prin conexiuni 3G (maximum 384 kilobiţi pe secundă în download), HSDPA (download de maximum 1,4 megabiţi pe secundă) sau Ev-DO (maxim 2,4 megabiţi pe secundă) a devenit o competiţie destul de serioasă pentru internetul fix capabil de viteze de 512 kilobiţi sau un megabit pe secundă, la aproape aceleaşi preţuri şi o calitate a serviciilor de multe ori superioară.
În plus, se pare că un posibil „gentlemen agreement“ între principalii furnizori de cablu, RCS&RDS şi UPC-Astral, pare să se fi rupt odată cu pătrunderea primei companii pe teritoriul acoperit de serviciile celei de-a doua, cum ar fi zona Titulescu din Capitală.
Aşa că, furnizorii de servicii de internet prin cablu