Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: N-am primit nicio scrisoare de la CE privind CNSC, nu ştiu să fie vreun proiect al Guvernului

Publicat in Adevarul, marți 9 octombrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că nu a primit nicio scrisoare din partea Comisiei Europene în cazul CNSC şi a susţinut că nu ştie ca Guvernul să aibă în lucru vreun proiect care să modifice atribuţiile Consiliului.

"Nu am primit nicio scrisoare, nu ştiu de nimic altceva decât că avem proceduri extrem de greoaie şi extrem de ineficiente în ceea ce priveşte controlul modului de atribuire a fondurilor europene şi că încercăm şi am încercat să adoptăm reguli mult mai flexibile, reguli mult mai clare", a susţinut premierul.

Întrebat dacă există vreun proiect al Guvernului de modificare a atribuţiilor Consiliului de Soluţionare a Contestaţiilor, Ponta a răpsuns: "Eu personal nu ştiu de aşa ceva, ştiu sigur de efoturile pe care le fac toate ministerele implicate de a avea proceduri mult mai bune decât am avut în 2010 şi 2011".

Oficiali ai Comisiei Europene (CE) au avertizat Guvernul că deţin informaţii conform cărora a fost elaborat, fără consultarea membrilor Comisiei, un proiect de act normativ care schimbă organizarea CNSC şi au cerut Executivului să evite orice modificări care afectează independenţa acestei instituţii.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) este instituţia care poate influenţa orice licitaţie publică reclamată, prin acceptarea sau respingerea unei contestaţii depuse de către o firmă, pe o piaţă a achiziţiilor publice care reprezintă în jur de 15% din PIB-ul României.

Avertismentul, inclus într-un document confidenţial obţinut de Mediafax, a fost transmis direct de către Klaus Wiedner, Şeful Unităţii de Legislaţie privind achiziţiile publice din cadrul Direcţiei Generale Piaţa Internă şi Servicii (DG Markt), printr-un e-mail transmis la 4 octombrie.

Atenţionarea face referire la un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legislaţiei achiziţiilor publice care stabilea că şeful Con

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum 47 minute
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 5 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 6 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 5 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°