Poate un artist să facă bani, toţi banii din România, inarmat doar cu penelul, lupa şi tuşurile? Dacă ne gândim la Nicolae Săftoiu, răspunsul e, dezolant de simplu in perversitatea lui de şaradă: da. Banca Naţională i-a solicitat să deseneze feţele bancnotelor leilor noi, iar maestrul, care nu s-a dat niciodată in lături de la cazne in folosul unor comunităţi largi (a lucrat, ani la rând, pentru Editura Didactică şi Pedagogică, trasând cu penelul sute de ilustraţii de manual sau planşe şcolare) a imaginat, pe o temă dată, ingrată şi lunecoasă precum inseşi paralele, filigranurile pe care le ştim cu toţii, pe care le-am pipăit, la care am aspirat sau de care ne-am despărţit cu tristeţe. A stat indelung in groapa cu lei (noi), dar, aşa cum e soarta sărmanilor artişti in viaţă, nu prea mulţi s-au lipit de el. Nici atunci, nici mai târziu. Nici acum, când a ales să se exileze din Bucureşti in solitudinea curată din zona Dragoslavelor şi Muscelului dâmboviţean, in simplitatea rurală a Văii Gârţei, in atmosfera scutită de ritualurile mondenităţii şi reverenţelor de convenienţă pe care i le impuneau Capitala şi comenzile sociale.
După ce a pictat "ochiul dracului", Nicolae Săftoiu a incercat să vadă ce se ascunde şi indărătul pleoapelor sfinţilor şi, de atunci, nu incetează să scoată la iveală peisaje fantaste, alăturări halucinante de portrete umane şi animaliere, descripţii intotdeauna minuţioase, acute, ale unor lumi nevăzute şi, mai ales, nebănuite. Lumi care, in sfârşit, după ani de şedere in obscuritatea incăpătoare a mapei sale, au luat drumul gălăgios al simezelor şi s-au deschis intr-un evantai uluitor la Galeria Dialog din str. Chiristigiilor nr. 11-13 (expoziţia Nicolae Săftoiu este deschisă pana pe 23 martie).
Lucrul care m-a izbit cel mai tare la vernisajul expoziţiei (unde discursul doamnei Dorana Coşoveanu, elocvent sub latura inciziei psiholog
