Constructorul de Automobile Dacia a solicitat anul trecut Guvernului un ajutor în valoare de 42,4 milioane lei (10,5 milioane euro) pentru dezvoltarea noului model Logan care va fi lansat în 2012.
Dacia lucrează în prezent la proiectul X 52, numele de cod pentru noua generaţie Logan, programată pentru lansare în anul 2012, relatează Mediafax.
În 2010, constructorul auto a obţinut finanţare nerambursabilă în valoare de 20 milioane lei pentru punerea în funcţiune a unei linie de producţie pentru noua familie de motoare Euro 5, care cuprinde propulsoarele H4 şi H5. Fondurile au fost obţinute prin Programul Operaţional Sectorial «Creşterea Competitivităţii Economice», cofinanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Modelul Logan a fost lansat în luna iunie 2004 la Salonul Auto de la Paris, iar în prezent este disponibil în şase versiuni - Logan, Ambiance, Preferance, Laureate, Prestige şi ediţia specială Black Line.
În octombrie 2010, la fabrica din Mioveni a fost produs automobilul Dacia Logan cu numărul un milion.
Automobile Dacia, parte a grupului francez Renault, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 11,4 miliarde de lei (aproximativ 2,7 miliarde euro), în creştere cu 26,6% faţă de nivelul de 9 miliarde lei obţinut în 2009.