Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii, la Turnu Severin

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 20 octombrie 2010 ·

Jocul cu Universitatea Craiova din optimile Cupei României va fi ultimul disputat de Pandurii în acest an pe „Municipalul“ din Târgu Jiu. Gorjenii vor juca ultimele două partide de acasă din tur, precum şi pe cele din retur, din Liga I, la Turnu Severin.

Considerându-se că terenul impracticabil de pe „Municipal“ nu conferă nici un avantaj echipei Pandurii Târgu Jiu, conducerea clubului a hotărât să demareze încă din această toamnă lucrările pentru refacerea suprafeţei de joc, veche de 37 de ani. Modernizarea ar trebui să înceapă imediat după jocul din optimile Cupei României dintre Pandurii Târgu Jiu şi Universitatea Craiova, programat pe 28 octombrie, pe „Municipalul“ gorjean. „În proporţie de 90%, echipa va juca la Severin încă din acest an. Ultima partidă de pe teren propriu va fi cea din Cupa României, cu Universitatea Craiova. Mai devreme sau mai târziu tot trebuia luată această decizie, pentru că terenul este impracticabil. Chiar dacă jucam acasă nu ne ajuta cu nimic, odată cu venirea toamnei. Acolo beneficiem de condiţii“, a anunţat antrenorul Petre Grigoraş. Pandurii vor continua să se pregătească la Târgu Jiu, pe terenul III din Complexul Sportiv Municipal, iar cu două zile înainte de meci vor merge la Severin pentru acomodare. Tehnicianul speră ca echipa să revină la Târgu Jiu în ultimele etape ale acestui campionat. „După meciul cu Craiova se apucă de decopertat, iar din primăvară se pune covorul de iarbă. Nu ştiu când vom reveni la Târgu Jiu. În şase săptămâni se poate intra pe el dacă se montează covor de iarbă, dar asta depinde de cât de lungă va fi iarna. Mi-aş dori să prindem trei-patru meciuri din retur acasă. În timpul săptămânii ne vom antrena la Târgu Jiu pe terenul III, iar cu două zile înainte de meci vom merge la Severin pentru acomodare“, a mai spus Grigoraş. Pandurii Târgu Jiu mai are de disputat unsprezece partide acasă în acest s

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 6 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 2 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 7 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°