Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ne educăm copiii? (I)

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 7 septembrie 2013 ·

Câţiva elevi dintr-o şcoală au fost puşi de doamna învăţătoare să deseneze câte o planşă cu imagini frumoase, ceva ce le-a plăcut lor foarte mult. Întâmplător mi-a fost dat să văd rezultatul acestui exerciţiu de îndemânare şi am fost uimit de câteva dintre desene: figuri însângerate de oameni, cuţite, arme de foc, un adevărat război pe o biată planşă de desen, război aşternut şi imaginat de copii cu vârsta de 10-11 ani. Atunci când i-am întrebat ce au vrut să deseneze acolo, mi-au răspuns simplu: oameni morţi, arme, cu anumite detalii şi gesturi care imitau, probabil, vreo luptă între duşmani. De ce? I-am întrebat! Răspunsul a venit la fel de uşor ca primul: „am văzut la televizor, la desene animate!”. Bieţii de ei! Captivaţi, sau mai degrabă vrăjiţi de desenele lor preferate, şi-au construit, poate cu nevinovăţie de la o vârstă fragedă, chipul unui posibil om ideal, chipul eroului pe care îl venerează şi pe care doresc să îl imite aproape în orice: puternic, fioros, ucigaş la nevoie, blindat cu arme din picioare până-n dinţi, acest erou fals care urmăreşte ca o fantomă universul unei copilării distruse, terminate încă de la vârsta cea mai fragedă. Eroul desenelor animate devine aproape ocrotitorul „micuţului om” care are, astfel, cele mai mari şanse să devină un mic monstru. Pentru ei, sângele care curge dintr-un om a devenit aproape o banalitate, iar moartea acestuia o joacă! În lipsa unor modele vii, autentice, cu chip, comportament şi trăire omenească, copilul îşi caută modelul în eroul pe care cu atâta generozitate îl oferă ecranul televizorului, sau computerul, aşa cum, tot cu „generozitate”, şarpele-diavol a oferit „fructul oprit” protopărinţilor noştri. Şi astfel, copilul în loc să crească într-o armonie sufletească şi duhovnicească, pe lângă creşterea fizică, se dezvoltă într-un fel monstruos, lipsit de iubire şi de ocrotirea părintească. El se lasă ed

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°