Medicul american George Beard (1839–1883) descrie o afecţiune centrată pe o oboseală fizică „nervoasă“, care cuprinde manifestări din registrele cele mai diverse. Sigmund Freud o caracterizează prin impresia de oboseală fizică, cefalee, dispepsie, constipaţie, parestezii şi hiposexualitate. El o plasează în cadrul nevrozelor actuale (produse de conflicte implantate nu în trecut, în copilărie, ci în viaţa actuală a pacientului), alături de nevroza de angoasă. De atunci, atenţia pentru acest gen de „boală“ a cr Publicitate escut neîncetat, astfel că, la începutul secolului trecut, şi-a adjudecat autoritar numeroase pagini în volumele de neuropsihiatrie ale voluminoaselor tratate de medicină. În a doua jumătate de secol ce a precedat mileniul trei, moda neurasteniei a avut un succes diferit. În estul Europei, unde munca era idealizată dar şi exploatată, nevroza astenică a fost premiată cu numeroase monografii (la noi – cea tipărită de acad. Arthur Kreindler). Preocuparea medicală era justificată de nemulţumirea crescândă faţă de munca obligatorie sau prost plătită. În occident, nevroza astenică a fost părăsită în momentul în care a devenit evident că oboseala singură nu este morbidă ci, pentru a deveni tulburare, trebuie să se asocieze cu un vector inconştient – ostilitatea sau agresivitatea refulată. Din acest moment şi odată cu ascensiunea psihosomaticii, astenia „nervoasă“ a intrat cu modestie în categoria acestora. Tot aşa de importantă este întrebarea pe care şi-o pune medicul practician: ce este de fapt astenia? Spunem cu regret: este îndreptăţit să i se refuze acesteia statutul de simptom, cel puţin în sensul de dovadă specifică a unei îmbolnăviri. Nu numai că oboseala distrage atenţia clinicianului, făcându-l să se întrebe câtă inteligibilitate se află în ea, dar frecvenţa acuzei îl plimbă prin toată patologia. Astenia este un semn de îmbolnăvire nec